Muntii Tarcu
Muntii Tarcu - Trasee
Traseele turistice din Muntele Mic şi Munţii Ţarcu, pe care le descriem în paginile următoare, au fost alese de aşa natură încît să ofere drumeţilor o cunoaştere cît mai completă a celor două masive, indiferent dacă potecile sînt marcate sau nu. Cele de culme fac posibilă scrutarea zărilor larg deschise, cu peisaj deosebit de atractiv. Cele de pe văi sau de pe pantele împădurite, desi au cîmp vizual redus, oferă succesiv imagini inedite din natură, din care nu lipsesc repezişurile şi cascadele rîurilor, îngustările de vale cu pereţi stîncoşi, poieniţele sau coloritul desăvîrşit al pădurii. Ca şi în alte masive montane, aici s-a executat o serie de marcaje, semnele fiind plasate pe arbori, pietre si pe stîlpi metalici; dar unele dintre acestea s-au deteriorat, încît putem considera că sînt porţiuni de trasee, astăzi, practic nemarcate. Pentru descrierea acestora menţionăm în mod special starea actuală a marcajului, făcînd apel la prezentarea altor repere utile necesare orientării. Sînt cazuri cînd marcarea unor trasee - lâudabilă de altfel -, prin semnele si culorile aplicate, contravine normelor Federaţiei Naţionale de Turism şi Alpinism şi, ca atare, sînt susceptibile de a fi corectate. în lucrarea de faţă folosim şi indicăm semnele de marcaj existente la sfîrşitul anului 1988; aşa cum le-am recunoscut pe teren, considerînd că ele au totuşi un rol de ghidaj în parcurgerea traseelor, chiar şi în mod parţial. Add new comment
|
||
|




