Teritoriul muntos cuprins între Olt şi Jiu, din cadrul Carpaţilor Meridionali, reuneşte mai multe masive cu o altitudine remarcabilă şi cu frumuseţi nebănuite. Între acestea se află şi Munţii Latoriţei, cu o dezvoltare mai redusă în raport cu celelalte masive, culmea principală a acesteia depăşind 30 kilometri lungime. Numele lor provine de la cel al Latoriţei, principalul afluent de dreapta al Lotrului, toponimul munţilor fiind stabilit deci după numele văii mai importante din regiune. Acest toponim apare în vechi acte judecătoreşti privind soluţionarea unor neînţelegeri între familii de păstori în exploatarea păşunilor. În aceeaşi măsură sînt cunoscute încă din secolul al XVII-lea şi unele vîrfuri mai importante din acest teritoriu ca: Fratoşteanu, Mînăileasa sau Repezi. Ele apar înscrise şi pe harta întocmită de inginerul austriac Fr. Schwanz în anul 1722. Unele lucrări mai vechi utilizează pentru Latoriţa numele de Latriţa, susţinut şi de specialişti contemporani în toponimie, sugerînd un diminutiv feminin (soră sau soţie) al Lotrului. Numele s-a încetăţenit cu timpul în forma actuală, vechea denumire păstrîndu-se doar în legendă.