Masivele Gurghiu şi Harghita formează partea centrală şi sudică a lanţului eruptiv Căliman-Harghita, situat în vestul Carpaţilor Orientali, pe care îi separă de Depresiunea Transilvaniei.

Relieful lor este relativ simplu: o creastă generală orientată nord-vest,sud-est,ferestruită lateral de pîraie ce dau naştere la creste cu orientare estică şi vestică. Pe acelaşi aliniament se înşiră cîteva „căldări", mărturii ale activităţii vulcanice de aici: Fîncel, Seacă, Şumuleu şi Ciumani în Gurghiu, Harghita Mădăraş, Cucu şi Puciosul în Harghita.

Pereţii acestora sînt de fapt vîrfurile cele mai înalte din regiune şi închid în interior pîraie dispuse radial, adunate de o vale mai mare care le poartă apele spre un colector principal, fie el Mureşul, Oltul sau una din cele două Tîrnave.

În interiorul acestor căldări sînt pante abrupte, pline de blocuri de stîncă şi bolovăniş, greoaie atît la urcat, cît şi la coborît. În schimb la exterior sînt pante domoale, regulate, ce coboară lin spre Depresiunea Gheorgheni şi Ciuc la est, spre Mureş la nord şi spre Depresiunea Transilvaniei la vest. Crestele cele mai importante din aceste masive,pereţii„căldărilor" de mai sus pornind de la nord spre sud sînt: