In prezent, în Munţii Gutîi se află 10 zone cu statut de rezervaţie - flora şi fauna, formele de relief de interes deosebit fiind puse sub regim de ocrotire. Este însă necesar de ştiut că în aceste rezervaţii circulaţia turistică este permisă numai pe drumurile şi potecile special amenajate şi marcate, fiind interzisă colectarea de materiale de interes ştiinţific sau naturalistic, colectarea sau comercializarea de plante, fosile şi minerale din rezervaţii şi, în general, orice acţiuni ce ar putea prejudicia aspectului şi evoluţiei cadrului natural (focul, poluarea etc.).

CULMEA PRINCIPALA A MUNŢILOR GUTâI

Cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice ale Tisei şi Someşului constituie elementul orografic principal al Munţilor Gutîi, pe care se înşiruie cele mai importante vîrfuri ale masivului. Puternic contorsionată datorită asaltului dat de afluenţii Firizei, Săpînţei, Marei şi Turului, cu denivelări pe alocuri accentuate, culmea principală a Munţilor Gutîi constituie un obiectiv turistic atractiv datorită faptului că permite cunoaşterea aspectelor mai însemnate ale morfologiei masivului şi ale unor obiective mai puţin popularizate. Descrierea traseelor turistice din Munţii Gutîi este de asemenea grefată pe această adevărată ,,coloană vertebrală" a masivului, majoritatea acestor trasee racordîndu-se la culmea principală, ceea ce permite parcurgerea unora dintre ele în circuit, cu includerea şi a unor porţiuni din această magistrală turistică.

In mod normal. parcurgerea integrală a culmii, între Pasul Sîmbra Oilor (Huta) şi Pasul Neteda, necesită trei zile. De aceea, descrierea traseului este fragmentată în trei etape, astfel:

Munţii Gutîi constituie primul segment al lanţului eruptiv neogen Vihorlat-Gutîi-Harghita, dezvoltat aproape integral pe teritoriul ţării noastre. Situaţi în Carpaţii Orientali, în partea de nord-vest a ţării, ei formează o unitate montană bine delimitată de zonele depresionare înconjurătoare: Dcpresiunea Maramureşului la nord şi est, Dcpresiunea Oaşului la vest şi Depresiunea Băii Mari la sud. Deşi altitudinea lor maximă depăşeşte 1400 m doar în culmea înaltă a Gutîiului (1443 m în Vf. Gutîi), caracterul montan al masivului este subliniat de diferenţele de nivel de 500-1 000 m faţă de depresiunile înconjurătoare, de pădurile întinse, de zonele de păşuni alpine ce acoperă principalele vîrfuri, precum şi de stîncile însolite care străpung frecvent bogatul înveliş vegetal.