Valea Spumoasa
| Meridionali - Muntii Bucegi |
Grad de dificultate: 1A
Durata 6 ore pana la Brana Mare a Caraimanului; Nemarcat
Valea Spumoasa este un afluent pe stanga a Vaii Jepilor. Foarte pitoreasca, a atras atentia drumetilor din Brana Mare a Caraimanului, care au fost tentati sa o foloseasca pentru coborare, pentru a se "incuia" in zona inferioara. Mai multe cruci comemorative sunt dovada incheierii tragice a unor astfel de incercari. varsarea in Valea Jepilor se face printr-o mare ruptura de panta, practic incaccesibila. Din aceasta cauza intrarea in traseu se face indirect din Valcelul Inspumat.
Acest valcel, ultimul afluent al Vaii Jepilor pe stanga, este caracterizat prin cascade bogate cu spuma alba. Tot aici, pe locul unei vechi cariere de piatra se afla si refugiul Salvamont Valea Jepilor. Accesul din Valcelul Inspumat in Valea Spumoasa pune unele probleme de orientare. Avem trei variante pe care le putem aborda:
- Valcelul Pamantos ce duce la intrarea in traseul Fisura Berbecului (5B), marcat de mai multe cruci comemorative
- o potecuta ce urca prin dreapta Valcelului Inspumat si iese deasupra muchiei Coltului Berbecului
- prin Poiana Tarlelor si Grohotisul Inflorit
In Poiana Tarlelor, care mai poarta si numele de Poiana Inalta, se poate ajunge si din Poiana Kalinderu ( partia de ski) pe unde urca vechiul drum turistic al Caraimanului, pe la inceputul secolului XX. Dupa depasirea acestor probleme de orientare, ascensiunea Vaii Spumoase nu mai prezinta dificultati deosebite. Valea spumoasa intersecteaza Brana Portitei si o serie de brane pentru a iesi in final in poteca din Brana Mare a Caraimanului.
In cazul parcurgerii vaii in coborare, trebuie retinut faptul ca portiunea finala, confluenta cu Valea Jepilor este inaccesibila. Cu foarte mare grija vom cauta iesirea spre stanga, spre Poiana Tarlelor sau Valcelul Inspumat. In orice caz se va evita valcelul invecinat cu Muchia Coltul Berbecului, care se termina cu un perete de aproximativ 50 metri, o capcana care poate fi fatala!
| < Anterior | Următor > |
|---|




