Descrierea traseelor turistice este făcută diferenţiat, în funcţie de gradul de dificultate, de existenţa şi calitatea marcajelor, de densitatea elementelor planimetrice, de posibilităţile de orientare. Pentru zonele unde este posibilă rătăcirea, a fost efectuată o descriere mai amănunţită, deseori atrăgându-se atenţia drumeţului prin subliniere cu caractere cursive, iar acolo unde poteca sau drumul sunt clare descrierea traseului s-a făcut mai sumar. 

      Atunci când două trasee turistice se suprapun pe o porţiune, descrierea s-a făcut o singură dată, la traseul de bază. Traseele turistice au fost descrise în următoarea ordine: creasta principală a Munţilor Măcin (împărţită în trei fragmente), Culmea Pricopanului cu legătură la creasta principală, apoi restul traseelor de acces la primele în sensul de urcare, traseul cicloturistic şi traseul turistic auto. În Munţii Măcin n-au fost amplasaţi stâlpi indicatori cu săgeţi, nici pe culme la intersecţia mai multor trasee, nici în localităţile şi punctele de pornire în drumeţie de la poalele munţilor. După cum s-a mai menţionat, Munţii Măcin sunt puţin străbătuţi de turişti, iar informaţiile asupra locurilor străbătute se pot obţine de la puţinii ciobani, muncitori la pădure sau localnici pe care-i vom întâlni. Distanţa pentru fiecare traseu este calculată de pe hartă, diferenţa de nivel este determinată între altitudinea maximă şi altitudinea minimă a traseului, iar timpul de parcurs este stabilit pentru un turist cu resurse fizice modeste. În timpul de parcurs n-au fost prevăzute rezerve de timp pentru admirarea priveliştilor sau cercetarea obiectivelor turistice.

În afară de traseele turistice de picior, s-a considerat a fi utilă prezentarea unui traseu în circuit, în jurul munţilor, fragmentat în trei etape, pentru cicloturism, şi a unui traseu similar pentru turismul auto, cu referiri şi trimiteri la obiectivele turistice accesibile uşor de la calea rutieră pe care se desfăşoară. S-au făcut trimiteri şi la traseele turistice de picior care sunt întâlnite în drum.

 

---

 

1. Luncaviţa (DN 22) - DJ 222 A - creasta principală - Vârful Căpuşa - Valea Morsu -Greci

Marcaj: DJ 222 A - Valea Morsu, bandă roşie;

           pe Valea Morsu - Greci triunghi albastru.  

Distanţă: 15 km Diferenţă de nivel: 400 m  

Timp de parcurs: 5—6 ore  

Caracteristici: Traseu uşor accesibil vara şi iarna

 

Traseul 1 reprezintă, de fapt, partea nordică a traseului crestei principale a Munţilor Măcin, cu acces din comuna Luncaviţa şi retragere prin comuna Greci; intersectează sau suprapune, în porţiuni reduse, traseele turistice 4 şi 6, oferind astfel posibilitatea de a combina variante de trasee spre Culmea Pricopanului şi oraşul Măcin. Din centrul comunei Luncaviţa pornim spre sud, pe drumul judeţean 222 A, asfaltat, spre localitatea Nifon. Ne situăm în Depresiunea Luncaviţa şi de la ieşirea din localitate drumul se desfăşoară aproape exact pe direcţia sud, fiind mărginit, pe stânga, la mai puţin de un kilometru, de micul curs de apă ce poartă acelaşi nume. Puţinele ape ale Văii Luncaviţa sunt colectate, după cum observăm, în cuveta unui mic lac de acumulare. În stânga drumului sunt plantaţiile viticole ale sătenilor din Luncaviţa.

Parcurgem pe şosea mai puţin de 4 km din centrul comunei Luncaviţa(de la DN 22). Întâlnim pe dreapta o fântână acoperită, construită de localnici în anul 1984, care poate fi un bun adăpost pe vreme ploioasă. Dacă vom continua să mergem pe şosea încă 500 m vom întâlni saivanele fostului C.A.P. Luncaviţa şi o carieră părăsită, iar după încă aproximativ 100 m, în locul numit La Cetăţuie, se găseşte zona de captare a apei potabile pentru localitate; de aici şoseaua îşi schimbă direcţia către sud-est şi mai este asfaltată încă cca. 3 km până în locul numit La Scapeţi.

Primul semn al marcajului turistic cu bandă roşie este aplicat la fântână, pe un dud de lângă gardul ce o împrejmuieşte, şi de aici traseul urmează, distanţă de un kilometru, un drum de ţară printre culturi, riguros spre vest, până întâlneşte drumul de legătură peste munte dintre localităţile Luncaviţa şi Greci. Îl urmăm spre sud, apoi spre sud-vest, urcând uşor primele pante spre munte şi marginea pădurii. Între fântâna de la şosea şi marginea pădurii nu sunt marcaje turistice, neexistând obiecte pe care acestea să poată fi aplicate. Ne lăsăm conduşi de drum către piciorul de munte care coboară din creasta principală a Munţilor Măcin, până la marginea pădurii, cotim spre dreapta pe liziera pădurii de stejar, trecem pe lângă o bornă silvică şi sosim la partea superioară a piciorului. Privind în urmă, avem vizibilitate spre Valea Luncaviţa, spre şoseaua care ne-a purtat de la Luncaviţa, către Dealurile Niculiţelului şi, puţin spre dreapta (sud-est), la Vîrful Chietrosu (315 m), acoperit de pădure. Timp de parcurs de la fântână - 1 oră. Din partea superioară a piciorului de munte, spre vest, se vede clar liziera pădurii de pe creasta principală a munţilor.

Intrăm în pădure şi urcăm o pantă domoală, urmărind versantul stâng al piciorului de munte, apoi traversăm mici luminişuri, fără a avea vizibilitate în jur. După câteva sute de metri, urcuşul devine mai pronunţat şi drumul capătă aspectul unei alei în pădure. Urmărim riguros muchia piciorului de munte. Din loc în loc, în mijlocul drumului, apare cîte un colţ de stâncă sau bolovan. După ce am ajuns în punctul de înălţime maximă, coborâm spre o zonă în care pădurea a fost tăiată, într-o şa, acum descoperită. Atenţie! Drumul reintră în pădure puţin în stânga crestei piciorului de legătură cu creasta principală a munţilor.

În pădure drumul pătrunde într-un ogaş şi urcăm domol o porţiune de cca. 200 m. Însoţim drumul prin acest ogaş şi, la fel, prin altele asemănătoare care se succed în continuare. De fapt, ogaşul este produs de circulaţia căruţelor şi animalelor. Suntem tot în stânga muchiei şi, la 10-20 m spre dreapta, se zăreşte liziera pădurii din zona exploatată. Poate că exploatarea pădurii va continua şi aspectul în porţiunea descrisă se va schimba! Sosim în creasta principală a Munţilor Măcin unde ne întâmpină borna silvică 260. De la fântâna din şosea traseul se parcurge în 1-1½ oră, iar din Luncaviţa în 2½ ore.

În continuare, urmăm spre stânga (sud) creasta amintită pe drumul ce vine de la Vârful Dogaru(266 m). Ne situăm la peste 250 m altitudine şi ne deplasăm cca. 200 m pe creasta aproape plată, păstrând riguros direcţia sud. Trecem pe lângă borna silvică 259. Creasta se îngustează foarte mult, păstrând pe ea doar drumul de pădure ca pe un rambleu şi, după ce depăşim borna silvică 294 situată într-un luminiş, străbatem versantul stâng al crestei, paralel cu o mică vâlcea. După ce intrăm pentru cca. 200 m într-un ogaş, traversăm creasta şi ieşim într-o poiană largă în care se conturează un început de vale, la borna silvică 8 amplasată lângă un tei bătrân. Aici întâlnim traseul turistic 4, marcat cu bandă albastră de la Măcin, peste Culmea Pricopanului.

Suntem la peste 300 m altitudine şi în apropiere, la câteva sute de metri spre vest, pe muchia de legătură dintre Culmea Pricopanului şi creasta principală a Munţilor Măcin, se ridică Vârful Chiscura Chelului (313 m).

Pe Culmea Pricopanului la oraşul Măcin. Parcurgerea de aici a traseului 4 (în sens invers), peste Dealul Îmbulzita şi Culmea Pricopanului (prin vârfurile Sulucu Mic, Piatra Râioasă şi Vraju, pe la Fântâna de Leac) la oraşul Măcin, durează aproximativ 4 ore, iar retragerea peste Vârful Sulucu Mare (370 m) pe traseul turistic 5 (de asemenea în sens invers) la popasul turistic Culmea Pricopanului de pe DN 22 D – 2 ½ ore.

Pe o porţiune de 500-600 m, cele două trasee turistice (marcate cu bandă roşie şi bandă albastră) urmează acelaşi drum de creastă care urcă uşor printr-un nou ogaş. Depăşim bornele silvice 16 pe dreapta şi 235 pe stânga, ieşind la borna 236, în marginea unei mici poieni situată în stânga (est) crestei. Din acest loc, cele două trasee turistice se însoţesc până în Şaua Tuţuiatului. Traseul descris de la Luncaviţa până aici se parcurge în 3-3 ½ ore.

 Pe sub Vârful Chietrosu în Valea Cetăţuia. Cei care doresc, din diferite motive, să se reîntoarcă pe Valea Luncaviţa (numită în amonte Cetăţuia) la DJ 222 A, pot continua pe drum nemarcat coborând întâi pe drumul ce intră pe o vale din bazinul hidrografic al Luncaviţei, urmând apoi pe creasta secundară ce continuă de la Vîrful Chietrosu (315 m), apoi prin valea ce-l mărgineşte la sud, coborând în locul numit La Scapeţi, la cantonul silvic Cetăţuia. Timp de parcurs pentru această variantă, 2-2½ ore. Suntem la 8 km de localitatea Luncaviţa şi la 2 km de rezervaţia naturală Pădurea Valea Fagilor.

 Părasind la marginea poienii drumul ce traversează de la vest la est (de la Greci spre Luncaviţa) creasta munţilor, urmăm un drumeag ce ne poartă chiar pe culme, prin pădurea deasă şi ne scoate, în 15 minute, într-o poiană presărată cu bolovani şi mici colţi de stâncă. La început, marcajul turistic a fost realizat mai des pentru a se putea “prinde" corect traseul. Din poiană există vizibilitate: spre nord-vest la Culmea Pricopanului cu vârfurile Sulucu Mare(370 m), Sulucu Mic(316 m), Piatra Râioasă(346 m) şi Cheia(260 m), iar mai aproape - Chiscura Chelului(313 m); spre nord, nord-vest, la creasta principală a munţilor şi vârfurile lor reduse, până în Vârful Văcăreni (168 m), evidenţiat de o impunătoare antenă; spre nord la depresiunea şi localitatea Luncaviţa, precum şi către Lacul Crapina, de lângă Dunăre.

Poteca urmează liziera de vest a poienii şi continuă să câştige uşor altitudine spre primul vârf cu înălţimea de peste 400 m, prin locuri parţial descoperite de vegetaţie arborescentă, dar prin iarba bogată, având aceeaşi vizibilitate în jur. Din loc în loc, continuă să apară la suprafaţă solul stâncos. Destul de des vom întâlni broaştele ţestoase dobrogene, ocrotite de lege ca monumente ale naturii. La sfîrşitul lunii mai vom descoperi frecvent şi bujorul de munte. Poteca ne conduce, în continuare, puţin în dreapta crestei care marchează cumpăna apelor, ieşind în zona descoperită, cu vizibilitate totală spre dreapta şi în faţă. Observăm: toată Culmea Pricopanului, Braţul Măcin (Dunărea Veche) şi impunătorul Iacobdeal(341 m) de lângă comuna Turcoaia, localitatea Greci (punctul în care se sfârşeşte traseul nostru) în vale, vârfurile Ţuţuiatul şi Călcata, cu înălţimi de peste 400 m.

Suntem la borna silvică 22 şi observăm în apropiere un „monument“ de cca. 1,5 m înălţime construit din blocuri de granit fixate cu mortar. Continuăm să parcurgem poteca de pe creasta stâncoasă a Vârfului Căpuşa şi în cca. 45 minute de la părăsirea marcajului cu bandă albastră, suntem pe al patrulea vârf ca înălţime din această zonă montană a ţării(433 m). În vârf găsim borna geodezică din beton armat.

Atenţie! Drumeagul pe care l-am urmat înainte de a ajunge în zonă ocoleşte prin stânga, prin pădure, vârful stâncos. Nu-l vom parcurge, ci vom urmări riguros marcajul aplicat pe blocurile de stânci, care par a fi aduse şi aşezate pe creastă, în dezordine. Zona este deosebit de frumoasă, una dintre cele mai interesante porţiuni ale crestei principale. În continuare, coborâm pe creastă, printre stânci rotunjite de vânt şi ploaie, întâlnim drumeagul care a ocolit vârful şi îl străbatem prin pădure. Un bloc impunător de stâncă străjuieşte în stânga traseului; îl depăşim, intrăm într-un mic şleau coborând uşor şi ieşim într-o mică poiană. Aici întâlnim drumul de exploatare ce vine dinspre sud, de sub Vîâful Tuţuiatul, şi continuă în stânga noastră, în sensul de mers, în bazinul hidrografic al Taiţei. Ne deplasăm spre sud pe acest drum de creastă, de o parte şi de alta a acestuia întâlnind copaci bătrâni. Curând, creasta împădurită devine mai plată, mai lată, şi, lateral spre dreapta (vest), se formează Vârful Călcata (430 m), care domină la nord-est depresiunea Greci.

 

La Vârful Călcata. Pe al cincilea vârf ca înălţime din cadrul Munţilor Măcin se poate ajunge în cca. 10 minute, drumul prin pădure fiind uşor(cca. 500-600 m).

 

Continuând traseul marcat, în cca. 10 minute ajungem în Şaua Tuţuiatului(368 m), spre stânga formându-se o vale în care pădurea a fost tăiată, iar puţin mai departe spre dreapta începe Valea Morsu, mărginită de versantul sudic al Vârfului Călcata şi versantul nordic al Vârfului Ţuţuiatul. În această zonă întâlnim traseul 6, de la Greci la Vârful Ţuţuiatul(467 m), marcat cu triunghi albastru. La cca. 200 m în aval pe Valea Morsu, spre Greci, se găseşte un izvor captat şi amenajat, cu apă foarte bună. Este sursa de apă situată la cea mai mare altitudine în aceşti munţi.

 

La Vârful Ţuţuiatul. Pe cel mai înalt vârf al Munţilor Măcin se ajunge urcând din şa ultima parte a traseului 6, comun în această porţiune cu traseul 2, marcat cu bandă roşie. Efortul pe care îl depunem, după cca. 5 ore de mers până aici, pentru a urca panta destul de înclinată care trebuie parcursă până la vârf(timp de aproximativ 20 minute), ne este răsplătit de priveliştea care ni se oferă din cea mai mare înălţime a Dobrogei.

 

În aproximativ o oră de mers se poate ajunge în centrul comunei Greci, la capătul traseului turistic 1, urmând poteca marcată cu triunghi albastru a traseului turistic 6 prin pădure, traversând drumul de exploatare de la carieră, apoi prin pădurea care se răreşte treptat pe versantul stâng al Văii Morsu, până la liziera localităţii. Se va urmări, dacă este necesar, prima parte a descrierii traseului 6, în sens invers.

Curse de autobuze-microbuze fac legătura dintre comuna Greci şi oraşul Măcin, situat la 13 km.

 

---

2. Greci - Vârful Ţuţuiatul - Vârful Moroianu - Vârful Teica - Vârful Almanlia - Şaua Oancea - Cerna

Marcaj: Greci - pe Valea Morsu, triunghi albastru:

           Valea Morsu - Vârful Ţuţuiatul - Şaua Oancea, bandă roşie;

           Şaua Oancea - Cerna, nemarcat  

Distanţă: 24 km

Diferenţă de nivel: 430 m

Timp de parcurs: 8-9 ore  

Caracteristici: Traseu uşor accesibil vara şi iarna

 

Acest traseu turistic constituie partea mijlocie a traseului crestei principale a Munţilor Măcin, cu acces din comuna Greci, unde s-a încheiat traseul 1, şi finalizare în comuna Cerna. Până la Vârful Ţuţuiatul se suprapune cu traseul 6.

Pentru partea de început a traseului turistic 2, de la Greci pe Valea Morsu la izvorul amenajat şi Şaua Tuţuiatului, se va urmări descrierea de la traseul 6, marcat cu triunghi albastru. Această porţiune se parcurge în aproximativ o oră şi 15 minute. Ajunşi în creastă, în Şaua Tuţuiatului, întâlnim drumul de creastă pe care l-am părăsit în partea finală a traseului 1 pentru a coborî pe Valea Morsu. În continuare, spre sud-est, pentru un timp nu vom urma acest drum, pentru că ocoleşte, aproape pe curbă de nivel, muntele Ţuţuiatul, ci ne vom lăsa conduşi de marcajul cu bandă roşie care urmăreşte riguros culmea muntelui. La început, prin pădure, călăuziţi de semnele marcajului aplicate pe copaci, urcăm o pantă ce devine din ce în ce mai înclinată. Ieşim în rariştea de pădure, pe o mică terasă cu câteva blocuri de stâncă şi continuăm să urcăm pe linia de teren care formează cumpăna apelor. Marcajul turistic este realizat pe stânci. Spre stânga (est) se întinde pădurea, iar spre dreapta (vest) versantul abrupt al muntelui ce coboară spre Depresiunea Greci, versant inaccesibil turiştilor.

În 15-20 minute de mers din Şaua Ţuţuiatului (sau de la izvor) se ajunge pe Vârful Tuţuiatul(467 m), cel mai înalt din Munţii Măcin şi din Dobrogea. Un pilastru din beton care marchează un punct geodezic, este amplasat la cca. 10 m vest de stâncile răsărite ca din pământ, care indică vîrful. De pe stânci avem vizibilitate în toate direcţiile şi priveliştea ce ni se înfăţişează este măreaţă.

Într-un tur de orizont complet putem observa: spre nord, în depărtare, localitatea Luncaviţa în depresiunea cu acelaşi nume, Lacul Crapina şi Dunărea; spre nord-est şi est, Dealurile Niculiţelului acoperite în totalitate de pădurea împestriţată de amestecul speciilor; spre sud-est se desfăşoară pădurea ce îmbracă muntele În continuarea traseului nostru; spre sud, impunătorul Vârf Priopcea(410 m), iar spre dreapta, vârfurile mai mici Bujorul Bulgăresc(223 m) şi Bujorul Românesc(191 m); spre sud-vest, Vârful Iacobdeal(341 m) din extremitatea crestei secundare, cu marea carieră de piatră şi localitatea Turcoaia; în plan apropiat pe aceeaşi direcţie, piciorul stâncos Ghinaltu, care porneşte de la Ţuţuiatul, din care se extrage granitul; spre vest, localitatea Greci cu gospodăriile împrăştiate pe o mare suprafaţă în depresiunea cu acelaşi nume, localitatea Carcaliu şi Braţul Măcin(Dunărea Veche) de lângă ea şi terenurile agricole din Balta Brăilei(acum desecată şi cedată agriculturii); spre vest, nord-vest, Culmea Pricopanului ce coboară spre depresiunea Greci ,,aruncând" în mijlocul satului un ultim mamelon(Dealul Şcolii - 92 m), iar ceva mai la stânga, popasul turistic Culmea Pricopanului şi Lacul Sărat, oraşul Măcin şi Braţul Măcin, precum şi municipiul Brăila, care se desluşeşte în zilele cu vizibilitate normală în planul cel mai îndepărtat; spre nord-vest, Vârful Călcata(430 m), Vârful Sulucu Mare(370 m), dominant pe Culinea Pricopanului, ca şi vârfurile Piatra Râioasă(346 m) şi Vraju(335 m), iar puţin mai la dreapta localitatea Jijila, Lacul Jijila şi în zare se profilează blocuri din municipiul Galaţi; spre nord, nord-vest, creasta Munţilor Măcin cu Vârful Căpuşa(433 m), iar în depărtare Vârful Văcăreni(168 m) şi satul Văcăreni. În afară de Vârful Ţuţuiatul, în Munţii Măcin mai sunt nouă înălţimi care depăşesc altitudinea de 400 m.

După popasul făcut în Vârful Ţuţuiatul, coborâm spre sud printre copaci şi stânci, până în şaua dintre vârf şi Ghinalţu unde întâlnim un drum care vine de la carieră, peste culme, şi continuă spre Nifon. Coborâm pe acest drum spre stânga, direcţia de mers schimbându-se brusc spre est, lăsăm pe dreapta obârşia unei văi urmând drumul care şerpuieşte printre copaci şi blocuri de piatră până într-o nouă şa în care întâlnim drumul de creastă ce continuă din Şaua Ţuţuiatului. Au trecut 15 minute de la plecarea din Vârful Ţuţuiatul. De aici vom urma în continuare drumul de creastă mai multe ore. La început parcurgem drumul în direcţia generală est, urmând pentru puţin timp creasta, apoi versantul stâng, şi intrăm într-o zonă de pădure tăiată din care avem vizibilitate doar spre Depresiunea Luncaviţa şi Lacul Crapina. Din loc în loc apar colţi de stâncă, cu forme rotunjite de ape şi vânt, care parcă ţin să ne reamintească ce se află sub stratul de pământ pe care călcăm. Ne deplasăm spre sud-est şi curând intrăm în larga şi frumoasa poiană a Carabalului. Din aceasta se formează spre stânga, cu direcţia generală nord, o vale şi o creastă secundară spre est care are la origine Vârful Ioaneşul(442 m), pe locul doi ca înălţime în cadrul Munţilor Măcin înainte de Vârful Moroianu la care vom ajunge puţin mai târzîu.

Atenţie! Creasta principală pe care ne deplasăm este plată şi îşi menţine direcţia generală sud-est. Nu trebuie să ne angajăm pe drumul ce se formează din poiană spre stânga, acesta ne va scoate în Valea Taiţei şi, eventual, la Nifon!

Drumul pe care îl urmăm coboară uşor prin pădurea rară şi în cca. 10 minute intrăm într-o altă poiană, mai mică, aşezată chiar pe creastă. Atenţie! La mai puţin de 200 m după ce am depăşit poiana spre dreapta(sud-vest) ia naştere o culme mică secundară cu altitudinea maximă 411 m, pe care am putea fi tentaţi s-o urcăm. Vom continua însă să urmărim drumul de creastă care coboară puţin spre stânga şi ne poartă într-o zonă mai plată. În pădure solul este acoperit de o bogată vegetaţie ierboasă. Spre dreapta am zărit printre copaci vârful dezgolit şi stâncos cu cota 411 m. Ajungem la un loc de popas cu două bănci construite de muncitorii care lucrează la pădure. Aici drumul intersectează o potecă ce traversează creasta. Drumul continuă prin pădure pe sau pe lângă creasta munţilor, deseori plată şi greu de sesizat. Trecem pe lângă bornele silvice 44 şi 42 şi începem să urcăm uşor intrând într-o zonă de tufăriş şi de pădure deasă mai tînără. Suntem ca într-un tunel verde şi, spre stânga, într-o mică poieniţă, se formează o potecă ce pătrunde în desişul de verdeaţă. ,,Tunelul" se prelungeşte pe mai multe sute de metri. Suntem pe versantul stâng, departe de creastă, şi depăşim astfel Vârful Moroianu(434 m). Treptat, lăstărişul prin care trece drumul se răreşte şi zărim, chiar în faţă, vârful dezgolit cu cota 428 m, situat la sud-est de âîrful Moroianu.

Am ieşit, afară din pădure, exact în şaua dintre cele două vârfuri menţionate şi parcurgerea traseului din Vârful Ţuţuiatul a durat aproximativ 1½ oră. Drumul de creastă care poartă traseul 2 nu trece prin vârful cu cota 428 m, ci îl ocoleşte prin stânga. Dacă ne abatem din drum, în câteva minute putem urca pe vârf .

 

La Vârful Moroianu. Din şaua în care ne găsim urmăm riguros creasta lipsită de vegetaţie arborescentă şi după ce parcurgem cca. 300 m într-un urcuş domol, câştigînd o diferenţă de nivel de aproximativ 50 m, sosim pe cel de-al treilea vârf ca înălţime din cadrul acestor munţi. Vârful este mai mic decât Tuţuiatul doar cu 33 m. Din înaltul vârfului putem privi în tur de orizont: spre nord, Vârful Chietrosu(315 m), iar în zare Lacul Crapina şi Dunărea; spre nord-est şi est, Dealurile Niculiţelului acoperite de mantia verde a pădurii; spre sud-est, creasta muntelui pe care ne vom deplasa în continuare, acoperită până departe de pădure; spre sud, sud-vest, Valea Plopilor de pe limita Depresiunii Greci şi Vârful Priopcea(410 m), care domină creasta secundară Almanlia - Megina - Priopcea - Iacobdeal; spre sud-vest, Vârful Iacobdeal(341 m), comuna Turcoaia, actuala amenajare piscicolă din fostul ghiol de alături, ca şi Popina Blasova, monument al naturii, Lacul Dunărea Veche şi actualele terenuri agricole din Balta Brăilei; spre vest, Depresiunea Greci, localitatea Carcaliu şi Braţul Măcin; spre nord-vest, oraşul Măcin şi Culmea Pricopanului cu vârful său dominant Sulucu Mare(370 m); spre nord, nord-vest, Vârful Ţuţuiatul. Deplasarea la vârf şi întoarcerea durează aproximativ 15 minute.

 

După ce am depăşit vârful, intrând în pădure, drumul îşi schimbă direcţia către est, nord-est pentru o porţiune de peste un kilometru. În cca. 15 minute sosim în şa, la borna silvică 29. Trecem apoi pe lângă borna 23 şi constatăm că pădurea se răreşte. Încă 15 minute de mers şi direcţia drumului revine la direcţia generală a crestei principale a munţilor - de la nord-vest la sud-est - pentru o distanţă de peste 3 km. În această porţiune suntem la altitudinea de peste 350 m şi drumul ne poartă printr-o pădure tânără, urmând culmea care devine din ce în ce mai plată. Depăşim bornele silvice 88, 93, 124, 127, 89 şi avem confirmarea că suntem pe culme.

Atenţie! Creasta şi marcajul trebuie urmărite cu grijă, deoarece sunt unele drumuri de pădure care pot deruta. Trecem pe lângă Vârful Teica(402 m) şi Negoiu(403 m), situate undeva spre stânga, fără a le observa, terenul fiind aproape plan.

Trecem de borna silvică 143. Lăsăm spre stânga originile Văii Vinului, afluent al Taiţei. Linia de creastă are acum direcţia generală sud pe o porţiune de aproape 3 km. La borna 145 suntem într-o poiană. Continuăm să ne deplasăm în dreapta crestei, apoi la stânga, urcăm uşor un mic vârf şi coborâm în locul numit Stâna Oancii, sub Vârful Almanlia(377 m). Locul este parţial descoperit, dar vârful nu. De aici, direcţia crestei şi a drumului pe care mergem se schimbă spre sud-est şi după cca. 200 m ieşim în afara pădurii ocolind o zonă plantată cu puieţi. Avem vizibilitate spre valea Râului Taiţa(est) şi Dealurile Niculiţelului. Mai avem cca. un kilometru până la Şaua Oancea şi coborârea se face pe un plai cu iarbă, trecând pe la borna 37. În Şaua Oancea(288 m) suntem în pădure, la borna 43. Intersecţia drumului pe care am venit cu drumul de legătură, prin şa, dintre localităţile Cerna şi Nifon este foarte clară. Terenul este plan. Până aici traseul se parcurge în 6-7 ore.

Din sa ne angajăm în coborîre pe drumul Cernei spre sud-vest, urmînd prin pădure versantul drept al văii, traversăm două obîrşii de văi, prindem un picior de munte şi coborîm direct în vale, în afara pădurii. In stînga (est) se ridică impunător vîrful acoperit de pădure al Dealului Mare (208 m). In continuare, drumul se desfăşoară, pînă la liziera de nord-est a comunei Cerna, prin zonă descoperită, aproape paralel cu firul Văii Cerna. Pînă la intrarea în localitate am coborît o diferenţă totală de nivel, din şa, de peste 200 m. In Cerna se poate vizita casa memorială Panait Cerna . Sîntem la DN 22 D şi curse de microbuze fac legătura cu oraşele Măcin şi Tulcea.

 

---

3. Nifon - Şaua Oancea - Dealul lui David -Cişmeaua lui Pomac - Mircea Vodă(DN 22 D)

Marcaj: Nifon - Şaua Oancea, nemarcat;

            Şaua Oancea - Mircea Vodă, bandă roşie  

Distanţă: 16 km

Diferenţă de nivel: 220 m

Timp de parcurs: 5-6 ore

Caracteristici: Traseu uşor accesibil vara şi iarna

 

Traseul 3 se desfăşoară pe partea de sud a crestei principale a Munţilor Măcin, cu acces din localitatea Nifon  situata pe DJ 222 A, urmând apoi Valea Vinului până la Şaua Oancea. Din sat până în şa sunt de parcurs ceva mai mult de 4 km şi se urcă o diferenţă de nivel de aproximativ 170 m. Se parcurge drumul local ce ia naştere în partea de sud a localităţii (se intră pe uliţa de la căminul cultural), urmând în general direcţia sud, pe terenuri agricole, se traversează Valea Purcăreţi(afluent al Râului Taiţa) şi se continuă până în firul Văii Vinului(Şarap). Se merge apoi spre amonte în direcţia vest) pe vale. După ce am intrat în pădure, în ultima porţiune de cca. 1 km, când panta s-a accentuat - direcţia generală de mers devine sud-vest. Porţiunea de acces la creastă a traseului se parcurge în cca. 1½ oră. Nu întâlnim surse de apă potabilă până aici şi nici pe prima jumătate a porţiunii de creastă a traseului, aşa că aprovizionarea cu apă trebuie făcută la Nifon.

Pe creastă, la borna silvică 43 din Şaua Oancea(288 m), vom întâlni marcajul de creastă(bandă roşie) care ne va călăuzi până la capătul traseului, în satul Mircea Vodă. Drumul străbate pădurea, iar terenul plat ne creează impresia că ne găsim la şes.

 

Variantă de acces prin Cerna. Din centrul localităţii  până la creastă, în şaua menţionată, sunt de parcurs aproximativ 7 km, urcând o diferenţă de nivel de numai 250 m şi doar pe ultimii doi kilometri panta este ceva mai pronunţată. Porţiunea de acces la creastă a traseului se parcurge în 2-2½ ore. La aproximativ 1,5 km, înainte de a ajunge în sat, ne putem aproviziona cu apă. Sursa este situată lângă drum. Se va urmări descrierea ultimei părţi a traseului turistic 2, în sens invers, parcurgând drumul ce se formează la liziera comunei, în direcţia generală nord-est, prin valea largă a Cernei, în care converg sub formă de evantai mai multe văi care îşi au obârşia în munţi. Drumul spre Nifon este bine cunoscut de localnici, care îl folosesc.

 

Din şa urcăm prin pădure panta domoală a Dealului lui David urmând creasta în direcţia generală sud-est. Trecem pe lângă borna silvică 44 şi după 10 minute ieşim la marginea unei poieni plantate cu puieţi. O ocolim prin stânga. Pădurea se răreşte. La borna silvică 20, când am depăşit altitudinea de 350 m, drumul pe care se desfăşoară traseul îşi schimbă direcţia spre sud. Trecem de borna 19, continuăm să urcăm uşor prin pădure şi ieşim la loc descoperit, ocolind prin dreapta (vest) Vârful Vinului cu altitudinea maximă a traseului- 353 m. Vîrful cu cota cea mai mare din această porţiune a munţilor(369 m) este situat spre nord, la distanţă de cca. 600 m. Pe vârful situat lângă drum este amplasată o bornă geodezică. În faţă ni se deschide o frumoasă privelişte spre Valea Taiţei şi spre dealurile acoperite de pădure ale Niculiţelului(spre nord-est şi est). Distingem banda argintie a şoselei asfaltate ce leagă localităţile Nifon şi Hamcearca, gospodării ţărăneşti din Hamcearca ce se întind până în vecinătatea muntelui şi micul sat Căprioara aşezat pe malul stîng al Rîului Taiţa. Coborînd puţin vom zări, spre sud, sud-est, coada lacului de acumulare Horia de pe Valea Taiţei şi Vîrful Crapcea (343 m) dispus la cca 2 km lateral de creasta Munţilor Măcin, care străjuieşte impunător la vest, ca un martor dintotdeauna, viaţa satului Balabancea. Atenţie ! De aici direcţia generală sud a crestei şi a drumului pe care îl străbate se păstrează cale de peste 9 km pînă în satul Mircea Vodă.

Coborîm pe drumul care străbate pădurea prin dreapta crestei ce se zăreşte printre copaci. La borna silvică 39 întîlnim un alt drum. Un ogaş săpat în solul moale al pădurii cuprinde drumul pe care îl urmăm. Spre stînga, depăşim obîrştia Văii lui Deniş, orientată spre sud, care culege apele pluviale pentru bazinul Taiţei. Intrăm într-un alt mic ogaş, orientat sud, sud-vest, şi întîlnim un alt drum ce vine din dreapta, din amonte. Pătrundem într-o mică poiană. Spre stînga valea amintită se conturează mai bine. In sfîrşit, ieşim pe coama golaşă de munte (altitudine 286 m) şi avem vizibilitate spre dreapta. Intr-un tur de orizont parţial, de la nord la sud, identificăm: spre nord-vest, peste creasta secundară Almanlia - Megina - Priopcea, la orizont, culorile palide ale Culmii Pricopanului, cu vîrful său dominant Sulucu Mare (370 m); spre vest, vîrfurile Priopcea (410 m) şi Iacobdeal (341 m); spre sud-vest se deschide Depresiunea Cernei în care, central, tronează localitatea cu acelaşi nume, iar la vest de aceasta - Dealul Piatra Roşie (208 m). Continuăm să ne deplasăm pe muchia fără copaci şi, de astă dată, desluşim spre est Valea Taiţei, Vîrful Crapcea şi, la orizont, Dealul Consul (333 m), înălţime dominantă la limita dintre Dealurile Niculiţelului şi Podişul Babadagului.

Creasta muntelui se îngustează şi ia riguros direcţia sud. Lîngă drumul care urmăreşte culmea, parţial dezgolită, apar la suprafaţa solului colţuri de stîncă. Intîlnim borna silvică 20. In faţă descoperim ultimele înălţimi de peste 300 m ale Munţilor Măcin, sub forma unui platou pe creasta principală, şi Vîrful Crapcea, pe mica creastă secundară dezvoltată spre est. Coborîm uşor într-o şa la altitudinea de 256 m şi aici intersectăm perpendicular un drum local de legătură între Cerna şi Balabancea. Este cea mai mică altitudine a traseului turistic 3 înainte de a coborî spre Mircea Vodă. Timpul de parcurgere a traseului de la Nifon pînă aici este de 3-3½ ore.

Drumul ne poartă în urcuş prin pădurea Chişteu peste ultima porţiune a crestei cu înălţimi ce depăşesc 300 m, creastă golaşă şi presărată din loc în loc cu colţi de stîncă, tufe şi copaci. Spre partea superioară a înălţimii, fragmentele de stîncă ce ies la suprafaţa solului cu 1-1,5 m au o înfăţişare caracteristică. Sînt ca nişte lame aşezate vertical, friabile, orientate pe direcţia nord-sud. Drumul ocoleşte înălţimea (altitudinea maximă 335 m), care nu are un nume, prin dreapta. Spre sud-vest se vede Colina Dălchi din care muşcă fără încetare utilajele exploatării miniere de cuarţit. De aici se formează spre est o mică creastă secundară care culminează în Vîrful Crapcea (343 m), la 2 km de traseul nostru.

Coborînd în continuare pe drum constatăm că pădurea a dispărut, iar terenul capătă treptat un aspect arid şi doar din loc în loc apar copaci izolaţi sau în grupuri mici. Pe stînga în sensul de mers, mai departe de drum, se găseşte Cişmeaua lui Pomac. In faţă distingem ultimele două vîrfuleţe, golaşe, printre care vom trece; la orizont, ,,culmile" rotunde ale Podişului Atmagea (din marele Podiş al Babadagului). La est se conturează lacul antropic Horia, spre care se deschide din munte o vale largă presărată cu copaci în partea superioară şi cultivată în cea inferioară. Nu descoperim nici un fir de apă. Intrăm pe un drum ceva mai bun care vine dinspre dreapta (Drumul Carapelitului, dintre Cerna şi Balabancea). Trecem printre cele două mici mameloane, cu înălţimi de peste 250 m (cel din stînga are 263 m), iar zona devine şi mai aridă pe măsură ce înaintăm. De pe ultimele pante pe care le cobortm, identificăm, în Depresiunea Mircea Vodă, satul Mircea Vodă de la limita de sud a Munţilor Măcin, drumul naţional dintre localităţile Măcin şi Horia, satul General Praporgescu.

Ultima porţiune a traseului nostru se desfăşoară pe Muchia Lungă, pe drumul pietros, mărginit spre dreapta în partea finală de cîteva ravene, care pătrunde în sat la liziera sa de vest, pe lîngă cimitir. Urmăm uliţele satului pînă la şosea. Gospodăriile satului Mircea Vodă sînt împrăştiate printre copaci, grădini şi vii.

 

---

4. Măcin - Vîrful Vraju - Sulucu Mare -Dealul Îmbulzita - Vîrful Căpuşa - Vîrful Ţuţuiatul

Marcaj: DN 22 D - creasta principală a Munţilor Măcin, bandă albastră,

          pînă la Vîrful Ţuţuiatul, bandă roşie  

Distanţă: 18 km

Diferenţă de nivel: 430 m

Timp de parcurs: 6½ -7½ ore

Caracteristici: Traseu accesibil vara şi iarna.

 

Traseul 4 reprezintă o cale directă de acces de la oraşul Măcin, peste Culmea Pricopanului, la creasta principală a Munţilor Măcin şi vîrfurile Căpuşa şi Tuţuiatul.

Oraşul Măcin este cunoscut din timpuri străvechi prin castrul roman Arrubium , ale cărui ruine sînt în apropiere. Din centrul oraşului  ne deplasăm pe strada principală spre est, ieşind din localitate pe şoseaua naţională 22 D spre Cerna. Traversăm pe pod Valea Vîlcului, care poartă un mic pîrîiaş, trecem pe lîngă sediul Complexului de Producere, Valorificare şi Industrializare a Legumelor şi Fructelor şi pe lîngă sediul Intreprinderii Agricole de Stat. La borna cu numărul 2 a şoselei aflăm că ne situăm la 18 km de Brăila şi la 155 km de Constanţa. La cca 200 m după staţia electrică de transformare, se formează spre stînga (nord-est) un drum drept care duce pînă la cariera de piatră de la baza Culmii Pricopanului. De la intersecţia drumului cu şoseaua naţională începe marcajul turistic cu bandă albastră, care este aplicat pe stîlpii din beton ai unei linii electrice aeriene care însoţeşte drumul. Din centrul orasului pînă aici sînt 2,5 km. In continuare, drumul trece printre terenuri agricole din Depresiunea Măcin (pe o distanţă de 2,5 km) şi traversează un canal pentru irigaţii.

Am putut urmări în permanenţă muchia crenelată, stîncoasă şi aridă a Culmii Pricopanului, identificînd de la stînga spre dreapta vîrfurile Cheia (260 m), Vraju, Şerparu şi Sulucu Mare. Drumul sfîrşeşte la cariera de granit Izvoarele, roca extrăgîndu-se din zona Şerparu. În această zonă s-au descoperit olane aparţinînd unui apeduct roman. După trecerea peste canalul de irigaţii, părăsim drumul care duce la carieră, schimbînd direcţia de mers spre nord-vest şi apoi spre nord. Ne deplasăm pe un drum local de pămînt pe o porţiune mică şi, în continuare, marcajul ne călăuzeşte, urcînd uşor, spre grupul de copaci de la baza muntelui unde se găseşte locul numit de localnici Fîntîna de Leac. Marcajele turistice sînt aplicate pe blocuri de piatră ce ies din sol, apoi pe copaci.

 

La Fîntîna de Leac. Lîngă o coastă stîncoasă de sub Vîrful Vraju există un loc frumos, ca un golf, cu un izvor captat cu apă foarte bună, căruia localnicii îi atribuie unele efecte tămăduitoare. De aceea locul de popas mai este numit şi Izvorul Tămăduirii. Izvorul a fost amenajat în anul 1945. Desigur că în munţii noştri sînt mii şi mii de locuri de popas mai frumoase, dar pentru această zonă dobrogeană, fără pădure şi aridă, locul are o valoare deosebită. În zile de sărbătoare localnicii se adună aici şi petrec la umbra copacilor sau ,,la iarbă verde". Cîteodată, aici întîlnim şi o stînă.

 

Parcurgerea traseului din oraş pînă la Fîntîna de Leac durează o oră. Localnicii folosesc o cale mai directă pentru a ajunge aici, ieşind din oraş spre nord-est şi urmînd drumuri locale printre terenurile agricole, dar şi peste canale de irigaţii, care pot fi traversate numai prin locuri cunoscute sau cînd nu au apă. Sîntem la altitudinea de numai 50 m şi urcuşul care ne aşteaptă este dur. Este necesar să ne aprovizionăm cu apă pentru tot traseul, deoarece nu vom mai găsi apă decît în Şaua Ţuţuiatului, în partea finală a drumului pe care îl vom parcurge. Poteca însoţită de marcajul cu bandă albastră urcă pieptiş printre stînci şi blocuri de piatră prăbuşite din munte, depăşind pe stînga cîţiva copaci mici. După cca 10 minute de urcuş poteca îşi schimbă direcţia spre dreapta intrînd curînd într-un vîlcel care ne conduce, tot în urcuş, spre obîrşia lui, într-o zonă înierbată mai largă, sub un vîrf stîncos. In faţă ne întîmpină mari blocuri de piatră, crăpate de intemperii. In această zonă şi în continuare vom întîlni numeroase exemplare din broasca ţestoasă dobrogeană, monument al naturii.

Traversăm un drum de exploatare al carierei de granit şi continuăm să urcăm printre blocuri de piatră, pe versantul stîng al vîlcelului şi apoi prin el. Ieşim într-o mică şa, străjuită în stînga şi dreapta de blocuri de piatră rotunjite de ploaie şi vînt. De la Fîntîna de Leac pînă aici traseul se parcurge în aproximativ o jumătate de oră. Traversăm în această zonă Culmea Pricopanului ocolind Vîrful Vraju, marcajul însoţind un drum de exploatare pe pantele sale de nord-est, către Valea Jijila. După încă cca 10 minute de mers poposim într-o şa plată. Traseul nu trece prin vîrf.

 

La Vîrful Vraju (335 m). O abatere din traseu pînă la vîrf, dus şi întors, durează doar 10 minute. Din vîrful stîncos ni se oferă o privelişte completă în tur de orizont. Pornind de la nord în sensul acelor de ceasornic vom vedea: localităţile Văcăreni şi Luncaviţa, vîrfurile Piatra Rîioasă şi Sulucu Mare în planuri mai apropiate, vîrfurile Ţuţuiatul (467 m, cel mai înalt din Dobrogea), Priopcea (410 m) şi Iacobdeal (341 m), Lacul Sărat, localităţile Carcaliu şi Măcin, Vîrful Cheia (260 m), comuna şi Lacul Jijila, Vîrful Văcăreni (168 m).

 

Din şa, pentru început, coborîm uşor pe culmea înierbată printre blocuri de stîncă rotunjite de ploaie şi vînt, apoi către dreapta, prin partea superioară a carierei, coborîrea devenind mai pronunţată. Solul este arid şi sfărîmicios. Ne lăsăm conduşi de un mic şleau produs de apele pluviale pînă într-o şa mică şi coborîm o pantă mai abruptă spre stînga. In faţă se ridică pantele abrupte, stîncoase şi cu numeroase blocuri prăbuşite în vale ale Vîrfului Piatra Rîioasă. Ce stranie metamorfoză au trebuit să sufere vechii munţi hercinici pentru a ajunge la înfăţişarea de azi!

Un mare geograf romăn face o prezentare foarte sugestivă a Culmii Pricopanului: ,,Insă ceva cu totul neobişnuit, în ceea ce priveşte înfăţişarea, e muntele Pricopanu. Poţi să fi văzut şi să te fi urcat pe toţi Carpaţii şi cu greu îţi vei aduce aminte de o privelişte mai interesantă şi care să te fi impresionat mai puternic decît a Pricopanului. Cum stă culcat în soare, gol de vegetaţie şi sfărîmat pînă în măruntaie într-un haos de blocuri enorme, aruncate claie peste grămadă, Pricopanu poate fi dat ca exemplu de munte granitic intrat definitiv în dezagregare..." (I. Conea, O excursie în Dobrogea, Buletinul Societăţii Romăne de Geografie, tom XLVI, 1927). Sau, în altă lucrare: ,,Pricopanu îşi datoreşte înfăţişarea sălbatică, întîi de toate, unui climat care, cu vînturile lui puternice şi cu ploile lui repezi şi vijelioase, a dezghiocat pătură după pătură din trupul muntelui, măcinîndu-l mereu, pînă ce a ajuns de i-a dezvelit miezul sau sîmburele de granit pentru a-l despica şi pe acesta, acum, în blocuri cît coliba. Şi mîine - un mîine geologic - nimic nu va mai rămîne din trupul muntelui, înalt de mii de metri odinioară; va rămîne numai o grămadă de măciniş granitic, ca un morman de dărîmături pe urma unui templu antic" (articolul ,,In Balta Brăilei şi pe bătrînii Munţi ai Măcinului").

Am ieşit deasupra Văii Şerparu, la un drum al carierei pe care-1 urmăm spre stînga (nord) pînă în şaua dintre cele două vîrfuri amintite. In jur, un peisaj dezolant cu fragmente de blocuri de granit. Un drum de exploatare trece prin şa spre Valea Jijila, la nord. De la Fîntîna de Leac pînă aici traseul se parcurge într-o oră. Urcăm pantele de nord ale Vîrfului Piatra Rîioasă abordînd pentru început un drum către stînga. Marcajul urmăreşte urcuşul domol spre vîrf (sud) şi, în aproximativ 15 minute din şa, sîntem pe creasta stîncoasă pe care o însoţim prin dreapta, ieşind într-o mică şa. Traseul nu urcă pînă în vîrf (346 m) - al doilea ca înălţime de pe Culmea Pricopanului -, care este constituit dintr-o îngrămădire de stînci rotunjite de vreme situate faţă de linia crestei puţin lateral dreapta. Priveliştea ce ni se oferă din vîrf este asemănătoare cu cea avută puţin mai înainte în Vîrful Vraju.

Pe Culmea Pricopanului a început o acţiune de împădurire a pantelor mai domoale, dinspre nord şi est. Sînt şiruri alternative cu puieţi de stejar şi frasin. În continuare, poteca coboară pe creastă, printre blocuri de stîncă, lăsînd privirea liberă spre Lacul Sărat (în dreapta) şi culmea principală a Munţilor Măcin (în stînga), cu partea superioară acoperită de pădure. Sosim într-o mică şa, depăşim apoi pe dreapta un mic vîrf stîncos şi continuăm să coborîm prin stînga crestei stîncoase pînă într-o şa bogat înierbată. Au trecut 15 minute de la plecarea de lîngă vîrf. În faţă avem vîrfurile Sulucu Mic şi Sulucu Mare. Chiar din şa lăsăm spre dreapta un mic vîrf şi urmăm poteca, ce se conturează în faţă urcînd aproape pe curbă de nivel pantele de nord ale culmii, ocolind Vîrful Sulucu Mic (316 m) şi ieşind în şaua ce se formează între acesta şi vîrful Sulucu Mare. Spre stînga s-au format două văi, prima seacă şi fără copaci, iar a doua mai adîncă şi împădurită, care în timp de ploaie adună apele spre a le conduce în Valea Jijila. Aici copacii încearcă să se urce spre creastă fără să poată atinge vreodată vîrfurile stîncoase inundate de soare. In arşiţa verii, cei cîţiva copaci mai bătrîni care ajung pînă la potecă, în drumul nostru, ne oferă cu dărnicie puţină umbră.

Urcăm pe creastă panta mai pronunţată spre Vîrful Sulucu Mare (370 m), cel mai înalt al Culmii Pricopanului şi al traseului nostru. Traseul marcat cu bandă albastră ocoleşte prin stînga vîrful şi urmăreşte ,,muchia" de legătură dintre Culmea Pricopanului şi culmea principală a munţilor, pe direcţia generală est. Culmea Pricopanului continuă a se desfăşura din vîrf către sud. Am întîlnit capătul traseului turistic 5, marcat cu cruce roşie, ce vine de la popasul turistic Culmea Pricopanului. Atenţie! Dacă din locul de întîlnire a celor două trasee turistice ne deplasăm spre sud pe curbă de nivel, la cca 200 m vom găsi un mic izvor care, uneori, are apă bună de băut.

 La Vîrful Sulucu Mare. Din locul în care se întîlnesc cele două marcaje ne sînt necesare 15 minute pentru a urca la vîrf şi a ne întoarce (urmărind, dacă mai este necesar, crucea roşie). Vîrful Sulucu Mare, lipsit complet de vegetaţie arborescentă, stîncos şi arid, dormitează izolat în calmul zilelor, oferindu-ne o splendidă priveliste într-un tur de orizont complet  Pe aici vara, dacă facem abstracţie de arsiţă, este frumos, dar - iarna colindă fără cruţare viscolul Danubiului şi animalele nu se încumetă să iasă din vizuini, din scorburi mai jos în pădure.

 Dacă dorim, putem să ne retragem din traseul 4, urmînd Culmea Pricopanului, pe traseul turistic 5 marcat cu cruce roşie pînă la popasul turistic Culmea Pricopanului . Pentru aceasta se va urmări descrierea traseului în sens invers. Timp de parcurs în această variantă, de la Vîrful Sulucu Mare - 1 oră. Traseul coboară pe versantul de est al Vîrfului Sulucu Mare pînă într-o şa. Spre stînga observăm obîrşia cu tufăriş a Văii cu Aluni, spre dreapta terenuri cultivate. Urcăm o pantă domoală, pe lîngă culturi, prin dreapta unui mamelon, marcajul fiind mai rar. Traversăm drumul local de legătură dintre comunele Greci şi Jijila. Sîntem pe Dealul Îmbulzita la aproximativ 270 m altitudine. Coborîm puţin pînă la marginea pădurii (în care vom întîlni un amestec de stejar, carpen, frasin şi tei, în care predomină prima specie) şi urmăm drumul de pe marginea de sud a acesteia în direcţia generală est pînă la colţul pădurii, unde liziera se dezvoltă de la nord spre sud. Lîngă borna silvică gospodarii pădurilor au construit o bancă pentru odilmă. Sîntem într-o şa la altitudinea de 215 m. Drumul de legătură dintre aşezările Greci şi Luncaviţa vine dinspre sud, pe lizieră şi intră în pădure. Pe o porţiune de drum prin pădure se desfăşoară şi traseul 4 (bandă albastră).

Atcnţie! Dacă vom urma drumul spre localitatca Greci (sud) pe la marginea pădurii, la cca 1 km putem găsi apă de băut la cişmeaua Căutici, izvor amenajat, situat în pădure, la care ne poartă un drumeag printr-o poiană. O variantă de retragere din traseul 4 la Greci pe acest drum ar necesita, de la colţul pădurii, ceva mai mult de o oră. Drumul este străbătut adesea de localnici cu mijloace de transport hipo. Intrăm în pădure şi parcurgem drumul de căruţă care urcă uşor printr-un ogaş adînc de 1-2 m, însoţiţi de marcajul turistic. Sîntem în pădurea care îmbracă toată culmea principală a Munţilor Măcin şi numai uneori vom ieşi în locuri descoperite, în poieni, cu vizibilitate în jur. Traseul urmăreşte riguros drumul menţionat şi orice variantă laterală nu trebuie luată în considerare. Ieşim într-o mică poiană, din care se formează un drum spre dreapta, coborîm uşor, apoi urcăm ocolind prin stînga un vîrf, drumul intrînd din nou într-un ogaş mai adînc (de 4-5 m) şi lăsînd impresia că ne găsim într-un canal săpat în sol. La ieşirea din ogaş traversăm o porţiune stîncoasă, vîrfuri din blocurile de stîncă ale subsolului ieşind la suprafaţa drumului şi continuăm a ne deplasa în urcuş, paralel cu muchia ce se sesizează la dreapta în imediata apropiere. Lateral spre dreapta se formează o poiană din care avem vizibilitate în jur şi în care găsim borna geodezică ce marchează Vîrful Chiscura Chelului (313 m).

In continuarea traseului, pînă întîlnim marcajul cu bandă roşie al crestei principale (traseul 1), ne deplasăm pe curbă de nivel, coborîm uşor şi ieşim într-o şa largă din care, spre dreapta, se formează o poiană întinsă în care se conturează un început de vale. Am sosit la borna silvică 8, amplasată lîngă un tei bătrîn, spre stînga formîndu-se drumul spre comuna Luncaviţa ce poartă pe o porţiune apreciabilă traseul 1. Din poiană avem vizibilitate spre versantul de sud-est al Culmii Pricopanului şi spre Balta Brăilei. Cei care doresc a urma traseul 1 pînă în Luncaviţa vor folosi descrierea în sens invers  La Luncaviţa (pe DN 22) se poate ajunge în aproximativ 2½ - 3 ore.

De aici, cele două marcaje turistice (cu bandă roşie şi bandă albastră) se însoţesc pînă în creastă, la poiana situată în stinga sa, în care este borna 236, drumul urcînd uşor pe la bornele silvice 16 şi 235. Timp de parcurs de la colţul pădurii pînă aici - aproximativ 45 minute, iar de la începutul traseului din oraşul Măcin - cca 5 ore.

Traseul turistic 4 se desfăşoară, în continuare, peste Vîrful Căpuşa (433 m) pînă în Şaua Ţuţuiatului (368 m), comun cu traseul 1 , iar pînă în Vîrful Tuţuiatul (467 m) comun cu traseul 2. Pentru o retragere de pe creastă, din Şaua Ţuţuiatului sau de pe Vîrful Ţuţuiatul, se va urmări descrierea de la traseul 6 în sens invers .

 

---

5. Popasul turistic Culmea Pricopanului - Vîrful Sulucu Mare

Marcaj: cruce roşie

Distanţă: 4 km

Diferenţă de nivel: 350 m

Timp de parcurs: 1½ oră;

Caracteristici: Traseu uşor

 

Traseul 5 reprezintă o posibilitate de acces de la popasul turistic Culmea Pricopanului, situat lîngă Lacul Sărat , la zona înaltă a Culmii Pricopanului, culme secundară a Munţilor Măcin, cu legătură la traseul turistic 4 marcat cu bandă albastră.

Primul semn al marcajului turistic este aplicat la colţul de sud-est al împrejmuirii unităţii de alimentaţie (gard din plasă de sîrmă), pe un plop de lîngă şosea. O potecă se desfăşoară în lungul gardului cu direcţia generală nord-est, între aceasta şi terenul agricol vecin. După ce trecem de capătul gardului, care împrejmuieşte şi stadionul Arrubium, traversăm pe o conductă din fontă un canal de irigaţii prin care se deversează apa în Lacul Sărat şi urmărim un drum local ce se continuă în dreapta unei zone cu tufe, copaci izolaţi şi cîţiva nuci bătrîni. Spre dreapta, doi plopi foarte apropiaţi se ridică din terenul cultivat. Trecem pe sub o linie electrică aeriană şi, după aproximativ 30 minute de la plecare, sîntem la baza piciorului de munte ce se formează din Culmea Pricopanului (Piciorul Sulucului). Spre stînga (nord, nord-vest) identificăm vîrfurile ascuţite şi stîncoase Vraju, Şerparu şi Piatra Rîioasă.

Traversăm un canal de irigaţii flancat pe ambele maluri de drumuri de ţară. Atenţie! Dacă în canal este multă apă va trebui să facem traversarea pe un pod situat în aval, la cca 1 km şi să revenim la piciorul menţionat. Sîntem la altitudinea de 28 m şi avem de urcat o diferenţă de nivel de 342 m. Pe primele stînci se poate vedea marcajul turistic cu cruce roşie. Urcăm destul de uşor panta stîncoasă şi puţin înierbată a piciorului de munte, prinzînd creasta sa trecem printr-o mică şa, întîlnim o bornă din granit cu inscripţia CD, continuăm să urcăm, coborîm din nou în şa şi urcăm panta care devine acum mai abruptă; încă o mică şa şi urcăm din nou un vîrf. In această zonă pe Culmea Pricopanului vîrfurile stîncoase, nu prea mari, au o înfăţişare deosebit de frumoasă. Următorul vîrf (de peste 300 m) se ocoleşte prin dreapta.

Ultimele pante pe care le urcăm spre înălţimea maximă a culmii sînt străjuite, către stînga, de singurul copac ce se găseşte în apropierea crestei. Intr-o oră de la baza piciorului de munte poposim pe Vîrful Sulucu Mare (370 m), la borna geodezică, cel mai înalt de pe Culmea Pricopanului. Avem vizibilitate în tur de orizont, în toate direcţiile. Astfel putem identifica : spre nord, Valea Jijila şi extremitatea finală, joasă, a crestei principale a Munţilor Măcin; spre nord-est depresiunea şi localitatea Luncaviţa, satul Rachelu; spre est, culmea de legătură cu creasta principală a munţilor peste Dealul Îmbulzita; spre sud-est, vîrfurile Căpuşa (433 m), Călcata (430 m) şi Tuţuiatul (467 m); spre sud, sud-est, localitatea Greci, aşezată în depresiunea cu acelaşi nume. Vîrful Priopcea (410 m) şi culmea secundară de legătură la creasta principală; spre sud, Vîrful Iacobdeal (341 m), cu marea carieră de piatră, şi la poalele sale comuna Turcoaia; spre sud, sud-vest, Lacul Sărat cu popasul turistic Culmea Pricopanului (de unde am pornit) şi localitatea Carcaliu, lîngă braţul Măcin; spre vest, oraşul Măcin; spre nord-vest, continuarea Culmii Pricopanului, pe care ne găsim, cu vîrfurile Piatra Rîioasă (346 m), Vraju (335 m) şi Lacul Jijila; spre nord, nord-vest, Vîrful Văcăreni (168 m), uşor de identificat prin antena de pe el.

Din Vîrful Sulucu Mare marcajul cruce roşie mai continuă cca 5 minute, spre nord-est, printre blocuri de piatră, pînă la traseul turistic 4 (marcat cu bandă albastră). Drumeţia se poate continua pe acest traseu către oraşul Măcin sau spre creasta principală a Munţilor Măcin.

 

---

6. Greci - Valea Morsu - Vîrful Ţuţuiatu

Marcaj: Greci - Şaua Tuţuiatului, triunghi albastru;

          Şaua Ţuţuiatului -Vîrful Ţuţuiatul, bandă roşie  

Distanţă: 5 km

Diferenţă de nivel: 430 m,

Timp de parcurs: 1½-2 ore

Caracteristici: Traseu uşor de acces la creasta principală a munţilor.

 

Traseul 6 reprezintă o cale directă de acces de la cea mai apropiată localitate de baza muntelui, comuna Greci, situată în depresiunea cu acelaşi nume, la Vîrful Ţuţuiatul, înălţimea dominantă a Munţilor Măcin. Comuna Greci , în care se poate ajunge cu autobuzul din oraşul Măcin, este, după oraşul Măcin, cea mai mare localitate din zona munţilor. Din centrul localităţii (la monument, unde este situată poşta şi se sfîrşeşte traseul autobuzului) ne deplasăm spre nord-est pe o stradă principală, către munte, la locul unde se prelucrează granitul extras din cariera locală. După ce parcurgem cca 1,5 km printre gospodăriile ţărăneşti, la marginea satului întîlnim primele semne ale marcajului turistic ce ne va conduce în creastă, urcînd uşor pantele versantului stîng al Văii Morsu. Spre stînga, în sensul de mers (nord-vest), peste firul puternic erodat al văii (un şanţ natural adînc uneori de peste 10 m), zărim barăcile unde se prelucrează granitul. Pe versantul opus celui pe care ne deplasăm se conturează drumul care duce la cariera de granit situată sub Vîrful Tuţuiatul, pe muchia Ghinaltu, drum pe care îl vom traversa puţin mai tîrziu.

Marcajul este aplicat pe pietre şi pe colţurile de stîncă ce ies din sol, traseul este usor şi plăcut, strecurîndu-se printre tufe şi traversînd unele porţiuni de teren degradat de apele pluviale, ravene care converg spre firul principal al văii. Valea Morsu este cuprinsă între versanţii care coboară din două dintre cele mai înalte vîrfuri ale Munţilor Măcin, Vîrful Călcata (430 m) la nord-vest şi Vîrful Ţuţuiatul (467 m) la sud-est.

Lîngă potecă apar cîteva izvoare foarte mici. Intrăm într-o porţiune cu copaci rari, în care identificăm tei şi stejar, traversăm un vîlcel şi continuăm să urcăm uşor printre ravene şi ogaşe. Printre copaci apar pietrele şi fragmentele de stîncă prăbuşite din munte. Spre dreapta distingem cariera din care se exploatează granitul. După aproximativ o oră de la plecarea din centrul localităţii, ajungem la drumul de carieră pe care îl traversăm. Sîntem într-o zonă stîncoasă şi poteca continuă să se strecoare printre blocuri de piatră şi copaci, pădurea devenind mai deasă, în imediata apropiere a firului văii. In cca 10 minute de la traversarea drumului amintit sosim pe firul văii, la un frumos izvor captat, cu un debit apreciabil şi o apă foarte bună. După cum atestă inscripţia de pe amenajarea realizată din blocuri de granit (Făcută de fraţii Bruno şi Anton Pastorcici. 1963), lucrarea a fost realizată de urmaşi ai vechilor pietrari aduşi aici cu mult timp în urmă pentru a prelucra cu măiestrie granitul. Locul de popas este foarte potrivit înainte de a urca ultimele pante, mai abrupte, spre vîrf.

De la izvor, marcajul cu triunghi albastru ne mai călăuzeşte timp de 5 minute pînă pe creasta principală a Munţilor Măcin, în Şaua Tuţuiatului, la marcajul turistic cu bandă roşie, unde se sfîrşeste. Sîntem pe drumul natural de creastă care, spre sud-est, ocoleşte Vîrful Ţuţuiatul. Pentru a ajunge la Vîrful Ţuţuiatul mai sînt necesare aproximativ 20 minute. Urcăm spre sud panta destul de înclinată, conduşi de marcajul de creastă cu bandă roşie al traseului turistic 2 . În Vîrful Ţuţuiatul ni se oferă o splendidă panoramă aproape în tur de orizont. Doar spre est privirea se opreştc în coroanele copacilor care ating înălţimi superioare vîrfului.

In afară de traseele turistice de picior descrise, cu variantele menţionate la fiecare, se mai pot realiza şi alte combinaţii pe drumuri marcate şi nemarcate. In acest sens, recomandăm trei posibilităţi:

- De la satul Nifon pe drumul forestier în creasta principală, prin vîrfurile Moroianu şi Ţuţuiatul, pe Valea Morsu la comuna Greci, marcat parţial bandă roşie şi triunghi albastru (18 km lungime, 430 m diferenţă de nivel şi 6-6½ ore timp de parcurs.

- De la noul popas turistic din Valea Cetăţuia la creasta principală, pe sub Vîrful Chietrosu şi prin Vîrful Căpuşa, pe Valea Morsu la localitatea Greci, marcat parţial cu bandă roşie şi triunghi albastru (14 km lungime, 400 m diferenţă de nivel şi 5-5½ ore timp de parcurs).

- De la popasul turistic Culmea Pricopanului prin vîrfurile Sulucu Mare şi Vraju la orasul Măcin, marcat parţial cu cruce roşie şi bandă albastră (13 km, 355 m diferenţă de nivel şi 4½-5 ore timp de parcurs).

---

 

CICLOTURISM

7. Măcin - popasul turistic Culmea Pricopanului - Pasul Priopcea - Cerna - Mircea Vodă - Pasul Carapelit (Iaila) - popasul turistic Căprioara - Horia - Balabancea - Hamcearca - Nifon - Pasul Teilor - Luncaviţa - Văcăreni - Garvăn - Pasul Garvăn - Jijila - Pasul Sărărica - Măcin

Lungime: 100 km  

Timp de parcurs: 2-3 zile, în 2 etape

Beneficiind de faptul că Munţii Măcin sînt înconjuraţi pe toate laturile de şosele naţionale sau judeţene - de la oraşul Măcin la comuna Luncaviţa pe o lungime de 23 km de DN 22, de la oraşul Măcin la comuna Horia pe o lungime de 40 km de DN 22 D şi de la Horia la Luncaviţa pe o lungime de 37 km de DJ 222 A - s-a luat în considerare posibilitatea iniţierii unui traseu cicloturistic. Din lungimea totală de exact 100 km doar o porţiune de 11 km de pe DJ 222 A nu este asfaltată. Pe şosele nu sînt pante foarte mari de urcat, aceasta constituind un argument în plus pentru a se recomanda parcurgerea unui traseu cu bicicleta.

In localităţile de pe traseu , în apropierea lor sau a drumurilor pe care se desfăşoară traseul există suficiente obiective turistice care pot fi vizitate. Este posibilă atingerea următoarelor obiective turistice: monumente istorice şi de arhitectură, muzee, rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, zone submontane de un deosebit pitoresc. Faptul că la distanţe aproape egale în acest circuit se întîlnesc trei popasuri turistice cu posibilităţi de cazare constituie, credem, un argument în plus în sprijinul iniţierii traseului turistic. Traseul este organizat şi descris avînd ca punct de plecare oraşul Măcin, urmărind în ordine: rama de sud-vest, sud, est, nord-est, nord şi vest a munţilor, dar tot atît de bine poate începe din comuna Horia, dacă amatorii de cicloturism în această zonă montană sosesc dinspre Constanţa, Babadag sau Hîrşova, din comuna Luncaviţa pentru cei care vin dinspre Isaccea şi Tulcea, din satul Garvăn, pentru cei ce vin dinspre Galaţi.

Desigur că cei care doresc să realizeze o performanţă sportivă pot parcurge cei 100 km ai traseului într-o singură zi, dar vor vedea şi cunoaşte mai puţin din ceea ce numim potenţial turistic al acestor munţi. S-a considerat că este raţional ca traseul să se parcurgă în trei etape, aproape egale ca lungime, începute şi încheiate la cîte un popas turistic, etape care se pot realiza fiecare în cîte 3-4 ore. Pentru atingerea obiectivelor turistice din cadrul fiecărei etape, vizitarea şi cunoaşterea lor, mai este necesar un timp cel puţin egal. Multe dintre zonele parcurse au un pitoresc deosebit. In cadrul fiecărei etape, în afară de descrierea traseului propriu-zis, se fac referiri la obiectivele turistice ce pot fi vizitatc (cu trimiteri la pagina din ghid unde sînt descrise mai amplu). Se fac referiri şi la obiective ceva mai depărtate de traseu, din afara zonei montane, care prezintă interes deosebit.

Dat fiind că accesul în zonă nu este prea facil şi transportul cu mijloacele auto asemănător, cel puţin în prezent, credem că organizarea unei excursii cicloturistice combinată cu parcurgerea unor trasee turistice de picior, pe parcursul a 6-7 zile, ar fi soluţia cea mai fericită pentru cunoasterea acestei frumoase zone montane şi turistice situate la aproape 200 km de cunoscutul şi mult străbătutul lanţ carpatic.

 

 

Etapa I: Măcin - popasul turistic Culmea Pricopanului - Pasul Priopcea - Cerna - Mircea Vodă - Pasul Carapelit (Iaila) - Popasul turistic Căprioara

Lungime: 35 km

Caracteristici: şosea asfaltată

 

Dacă sosim în oraşul Măcin de la Brăila, după ce trecem Dunărea cu bacul la Smîrdan, avem de parcurs 13 km pe şoseaua naţională asfaltată ce mărgineşte Braţul Măcin. In localitatea Smîrdan sînt posibilităţi de cazare  şi, chiar la locul de debarcare de pe bac, se află şi trebuie văzut monumentul de la Smîrdan . In apropierea oraşului Măcin, port la Braţul Măcin, se găsesc ruinele marelui castru roman Arrubium  şi, în centru, Hanul Vechi şi geamia . Există posibilităţi de cazare. Ieşim din localitate pe strada 30 Decembrie, apoi tot timpul acestei etape cicloturistice ne vom deplasa pe DN 22 D.

Şoseaua naţională asfaltată ne poartă pe pod peste Valea Vîlcului, în care se strecoară un mic pîrîu, şi pe lîngă două unităţi economice ale oraşului - Complexul de Producere, Valorificare şi Industrializare a Legumelor şi Fructelor, Intreprinderea Agricolă de Stat. La ceva mai mult de un kilometru de la ieşirea din oraş se întîlneşte, pe stînga, drumul ce duce la cariera de granit Izvoarele, care poartă marcajul bandă albastră al traseului 4.

 

Pe Culmea Pricopanului (370 m) şi vîrfurile Căpuşa (433 m) şi Ţuţuiatul (467 m). Traseul turistic de picior 4 ,se parcurge din acest loc în 6-7 ore. Cu bicicleta se poate merge pînă în frumosul loc de popas Fîntîna de Leac, la baza muntelui, cale de 3,5 km.

Continuăm deplasarea pe şosea spre sud-est şi, după ce au fost parcurşi din oraş cca 5 km, coborîm uşor la Lacul Sărat, frumos loc de agreement. Spre dreapta se desprinde drumul comunal asfaltat 52 spre localitatea Carcaliu de lîngă Braţul Măcin, situată la 5 km. Ocolind lacul, după cîteva sute de metri vom întîlni popasul turistic Culmea Pricopanului.  Pînă aici am putut identifica, pe stînga, toată zona înaltă a Culmii Pricopanului cu vîrfurile, de la stînga la dreapta: Cheia (260 m), Vraju (335 m) şi Sulucu Mare (370 m). De la popas începe marcajul cruce roşie al traseului 5.

 

La Vîrful Sulucu Mare. Traseul turistic de picior 5 se parcurge în l½ oră.

Părăsim popasul turistic şi la cca 100 m, pe stînga şoselei, întîlnim un loc de popas cu fîntînă şi bănci, frumos amenajat de localnici, iar pe dreapta coboară spre şosea ultimele pante ale Dealului Carcaliu (95 m). Urmînd şoseaua care îşi schimbă puţin direcţia spre sud, sud-est, urcăm uşor trecînd pe lîngă fostul lac Slatina (pe stînga) - desecat pentru ca terenurile ocupate să fie cedate agriculturii - şi întîlnim drumul comunal 51, asfaltat, derivat spre comuna Greci.

 

La Greci şi Vîrful Ţuţuiatul (467 m). Sîntem în Depresiunea Greci şi pînă în localitate sînt 3 km. Dacă intenţia de a merge la Greci este cunoscută de la popasul turistic pe lîngă care am trecut, cu bicicleta se poate aborda un drum local de pămînt, mai scurt (vezi harta). Din Greci  începe traseul turistic de picior marcat cu triunghi albastru şi bandă roşie pînă la cel mai înalt vîrf al Munţilor Măcin . Timp de parcurs – 1½-2 ore. Localitatea constituie, în acelaşi timp, punctul final al traseului 1 şi începutul traseul 2 (traseul 6 este comun cu prima sa parte).

 

Continuînd deplasarea pe şoseaua naţională, traversăm micul pîrîu ce culege apele din Depresiunea Greci şi le duce în Braţul Măcin, direcţia acesteia schimbîndu-se către sud-est. Depăşim pe stînga clădirile fermei agricole de la baza micului deal Piatra Rîioasă (98 m) şi întîlnim, la cca 1 km pe dreapta, drumul local spre un complex zootehnic şi ruinele cetăţilor romane de la Troesmis. După încă 800 m ia naştere, spre dreapta, drumul comunal 50, asfaltat, spre Turcoaia.

 

La cetăţile romane de la Troesmis şi localitatea Turcoaia. Se recomandă un mic circuit (cca 2 km) pe drumul local pînă la ruinele celor două cetăţi (romane de la Troesmis , apoi pe un drum de pămînt pe malul Braţului Măcin, pe lîngă amenajarea piscicolă din fostul ghiol în DC 50 şi pe acesta la comuna Turcoaia la baza impunătorului Iacobdeal (341 m) din care se extrage fără încetare piatra într-o mare carieră. Distanţa de parcurs în circuit cu întoarcere la DN 22 D pe DC 50 este de cca 9 km.

La Popina Blasova, monument al naturii se ajunge din localitatea Turcoaia, peste Braţul Măcin (există punct de trecere) în Balta Brăilei.

 

Continuînd a pedala pe şoseaua naţională, numită de localnici ,,drumul Cernei", se începe urcuşul spre Pasul Priopcea (152 m). Vom urca o diferenţă de nivel ceva mai mare de 100 m. În pas, şoseaua trece printre: Vîrful Priopcea (410 m), la stînga, şi Dealurile Bujoarelor, cu înălţimi mai modeste, la dreapta. Sîntem pe creasta secundară Almanlia - Megina - Priopcea - Dealurile Bujoarelor - Iacobdeal. Bujorul Romaînesc are două vîrfuri, de 191 m, la vest, şi de 166 m, la est, iar Bujorul Mare sau Bulgăresc (223 m) - unul singur.

 

La rezervaţia naturală Dealul Bujoarelor se ajunge din Pasul Priopcea parcurgînd o distanţă de peste un kilometru spre Bujorul Mare.

 

Pînă în localitatea Cerna mai sînt de parcurs 5,5 km, pe care îi vom străbate coborînd din pas paralel cu muchia formată de vîrful Priopcea spre sud-est. Aceasta culminează din nou în Vîrful Chervant (204 m). In ultima parte a traseului pătrundem în Depresiunea Cernei.

 

La casa memorială ,,Panait Cerna". Obiectivul turistic este situat la numai 100 m de centrul localităţii, lateral de şosea

 

Comuna Cerna  constituie punctul final al traseului turistic de picior 2, din comuna Greci, pe porţiunea mijlocie a crestei principale a Munţilor Măcin. In centru traversăm Pîrîul Cerna. El culege toate apele ce curg din munţi spre sud-vest în partea superioară a depresiunii. Din Cerna se formează DJ 222 B, drum asfaltat ducînd spre localitatea Traian, situată la 8 km. Ieşim din comună pe lîngă sediul Ocolului silvic Cerna, şoseaua păstrînd pe o distanţă de cca 2 km direcţia sud-est, schimbîndu-şi-o apoi puţin pentru a ocoli Colina Dălchi (260 m) şi a urca uşor într-o mică şa situată între aceasta la stînga şi zona cu mici mameloane din dreapta. Din Colina Dălchi se exploatează cuarţitul.

Intrăm în Depresiunea Mircea Vodă, la limita sa de nord şi în satul Mircea Vodă . La 7 km depărtare de Cerna vom întîlni capătul final al traseului turistic 3, marcat cu bandă roşie, care începe din satul Nifon şi continuă pe creasta munţilor. Pe stînga, la nord, satul este dominat de Muchia Lungă (221 m), iar pe dreapta, la orizont, de Podişul Atmagea. Sîntem la limita de sud a Munţilor Măcin. După ce parcurgem 3 km pe şosea, spre dreapta, în afara drumului, pe Valea laila, se conturează o mică aglomerare rurală. Este micul sat General Praporgescu. De aici începem a urca uşor pe şoseaua care şi-a schimbat direcţia spre nord-est şi pătrundem în Pasul Carapelit sau Iaila (192 m) ce face legătura dintre Munţii Măcin şi Podişul Babadagului. Am urcat treptat o diferenţă de nivel de numai cca 70 m.

Urmează o scurtă dar pronunţată coborîre (sub un kilometru) pînă la popasul turistic Căprioara situat în pădurea cu acelaşi nume  Am ajuns la capătul primei etape din cadrul traseului cicloturistic. La nord se conturează pantele aride ale Vîrfului Carapelit (250 m).

 

 

Etapa a II-a: Popasul turistic Căprioara -Horia - Balabancea - Hamcearca - Nifon - Pasul Teilor - popasul turistic din Valea Cetăţuia

Lungime: 33 km  

Caracteristici: 24 km şosea asfaltată pînă la nord de satul Nifon,

                   11 km şosea neasfaltată pînă la popasul din Valea Cetăţuia.

 

De la popasul turistic Căprioara coborîm ultimii 4,5 km pe firul unei văi tributare Văii Taiţa, în direcţia generală est, intrînd în Depresiunea Horia, pînă la localitatea Horia , unde şoseaua naţională pe care o părăsim îşi schimbă traseul spre sud (Constanţa). Continuăm cîteva sute de metri prin comună traversînd podul peste Rîul Taiţa şi urmăm drumul judeţean asfaltat 222 A ce se formează spre nord-vest în lungul Văii Taiţa, pe malul stîng al firului de apă. Tot din localitate se formează spre est DJ 227 ducînd la Babadag şi Tulcea. La cca 1 km de la ieşirea din sat vom întîlni, pe stînga, barajul lacului de acumulare Horia şi o staţie de pompare a apelor din lac, pentru irigaţii. Lacul antropic de baraj se întinde paralel cu drumul pînă aproape de satul Balabancea, situat la 7 km de Horia.

Spre dreapta (nord-est) se zăresc gospodăriile localităţii Floreşti de la limita de sud-vest a Dea-lurilor Niculiţelului. Şoseaua traversează Rîul Taiţa pe malul său drept, pentru a intra în Balabancea  şi continuînd în amonte în lungul văii, pe aceeaşi direcţie. Spre stînga (vest) localitatea este dominată de Vîrful Crapcea (343 m). situat pe o creastă secundară a extremităţii de sud a Munţilor Măcin. Am intrat în depresiunea Taiţei superioare, deplasarea pe drum fiind uşoară şi terenul aproape plan. Spre stînga (vest) se formează un intrînd în munte, ca un golf, din care converg spre albia Taiţei o serie de văi seci sau cu apă foarte puţină. După 6 km de pedalare din satul Balabancea intrăm în comuna Hamcearca . Creasta Munţilor Măcin se apropie mult de localitate, la mai puţin de 1,5 km de limita de vest a satului găsindu-se vîrful cu altitudinea maximă din zonă - 369 m. Traversăm din nou rîul, în localitate, pe malul stîng şoseaua desfăşurîndu-se pe aceeaşi direcţie generală, aproape nord. La ieşirea din Hamcearca, spre nord-est, la baza Dealurilor Niculiţelului se găsesc gospodăriile micului sat Căprioara. După 5 km ajungem în dreptul satului Nifon . O parte mică dintre case sînt aşezate în lungul şoselei, iar cea mai mare parte sînt situate peste apă, la vest. Din Nifon începe traseul turistic de picior 3, pe porţiunea de sud a munţilor pînă în satul Mircea Vodă. Alte poteci şi drumuri forestiere, nemarcate, fac posibil accesul la creasta principală a munţilor, pe vîrfurile de peste 400 m Teica (402 m), Moroianu (434 m), Ioaneşul (442 m) şi Ţuţuiatul (467 m). La numai cîteva sute de metri de la ieşirea din sat, spre nord-est, se formează drumul comunal 48, neasfaltat şi cam prost întreţinut, spre monumentul de arhitectură Cocoş.

Monumentul de arhitectură Cocoş  este situat la baza Dealului Cocoşului (282 m), ce aparţine de Dealurile Niculiţelului. Pe drumul comunal, care străbate o zonă împădurită deosebit de pitorească, se parcurg 8 km, la început urcîndu-se o pantă destul de pronunţată, apoi urmînd pe un platou şi, în final, coborînd o pantă şi mai mare pînă la monumentul de arhitectură legat de comuna Niculiţel, spre sud-est, de o şosea asfaltată. Dat fiind terenul accidentat şi drumul deteriorat, parcurgerea drumului cu bicicleta necesită ceva mai mult de o oră. Recomandăm efectuarea acestei ieşiri din traseul etapei a II-a cicloturistice.

La Niculiţel. Dacă mai avem timp disponibil, merită o deplasare în continuare pînă la localitatea Niculiţel, parcurgînd încă 7 km pe drumul asfaltat DC 62. In localitate vom găsi două obiective turistice: bazilica de la Niculiţel, monument paleocreştin, şi biserica îngropată . Deplasarea cu bicicleta durează mai puţin de o jumătate de oră.

 

Atenţie! Existînd un drum de legătură direct intre localităţile Nifon şt Niculiţel, pe Valea Pîrlita (17 km), este posibilă realizarea unui minitraseu în circuit: Nifon - Niculiţel - Cocoş -DJ 222 A (la 1 km nord de satul Nifon).

La cca 2 km nord de aşezarea Nifon intrăm într-o zonă de pădure compactă, deosebit de pitorească, prin care ne poartă aceeaşi şosea judeţeană, dar pe o porţiune de 11 km neasfaltată. Drumul este asfaltat doar încă 1 km după intrarea în pădure. Porţiunea de drum neasfaltat o vom străbate astfel: 6 km în urcare, pe valea care se îngustează, pînă atingem altitudinea maximă din Pasul Teilor (187 m), printre localnici zona fiind cunoscută sub denumirea ,,La Patru Drumuri", şi 5 km în coborîre, în bazinul hidrografic al Văii Luncaviţa (numită în partea sa superioară Valea Cetăţuia). La aproximativ 3 km din pas, în stînga drumului, se formează Valea Fagilor, în care este cuprinsă rezervaţia naturală Pădurea Valea Fagilor.

 

La rezervaţia naturală Pădurea Valea Fagilor. Acum, sau înainte de a parcurge a treia etapă, poate fi vizitată rezervaţia naturală botanică .

 

De la rezervaţie continuăm să coborîm pe şoseaua nemodernizată, încă aproximativ 2 km şi ajungem la confluenţa a doua văi (Valea Fagilor şi Valea Glonţului), în locul numit ,,La Scapeţi", unde şoseaua este din nou asfaltată. Aici găsim cantonul silvic Cetăţuia şi noul popas turistic ce va fi dat în folosinţă în anul 1987. Sîntem la capătul etapei a doua a traseului cicloturistic.

 

Pe creasta Munţilur Măcin. Drumuri sau poteci locale nemarcate ne pot facilita accesul cu piciorul la Vîrful Chietrosu (315 m), situat lateral de creastă şi dominînd regiunea, sau mai sus, la creasta principală a Munţilor Măcin, unde întîlnim marcajul de creastă cu bandă roşie (traseul 1). De aici putem atinge vîrfurile Căpuşa (433 m) şi Ţuţuiatul (467 m, cel mai înalt). Timp de parcurs: pînă la creastă aproximativ 2½ ore şi pe creastă, prin cele două vîrfuri, încă cca 1½ oră.

 

 

Etapa a III-a: Popasul turistic din valea Cetăţuia - Luncaviţa - Văcăreni - Garvăn - Pasul Garvăn - Jijila - Pasul Sărărica -Măcin

Lungime: 32 km  

Caracteristici: şosea asfaltată

 

In locul numit ,,La Scapeţi", unde ne găsim la începutul celei de a treia etape, existau cîndva mai multe gospodării ce aparţineau de comuna Luncaviţa. Cei care locuiau aici se ocupau în mare parte cu stupăritul. Acum sînt doar cîteva gospodării, cantonul silvic Cetăţuia, ce aparţine de Ocolul silvic Măcin, şi un mic bufet, care va fi înlocuit cu un frumos popas turistic. Acesta va fi dat în folosinţă în anul 1987 . Lîngă şosea găsim cîteva fîntîni, iar la confluenţa celor două văi, un loc de popas amenajat. La mijlocul lunii iunie, aici înfloresc teii. Cum pădurile din jur sînt în mare parte formate din această specie de arbore melifer, se adună stupari din multe zone ale ţării. Pe firul Văii Cetăţuia sînt amenajate două mici acumulări de apă (iazuri), iar pe malul stîng, cîteva familii, venite din alte colţuri ale ţării, produc cărămidă.

Pe distanţă de peste 3 km şoseaua ,,meandrează" în aval, împreună cu firul văii, în direcţia generală nord-vest, în coborîre uşoară. Spre stînga se vede Vîrful Chietrosu (315 m). La ieşirea din pădure, şoseaua este mărginită de plopi înalţi şi puternici. Sosim în punctul numit ,.La Cetăţuie" , unde se găseşte locul de captare a apei potabile pentru locuitorii comunei Luncaviţa . De aici şoseaua îşi schimbă brusc direcţia aproape exact spre nord; urmînd-o cca 100 m vom întîlni o carieră părăsită şi saivanele C.A.P. Luncaviţa, ambele pe partea dreaptă a şoselei în sensul de mers. Firul apei se desfăşoară la cîţiva metri de drum. Sîntem de mai mult timp în Depresiunea Luncaviţa.

După ce am parcurs aproximativ 600 m de la cotul şoselei, întîlnim pe stînga un loc de popas cu fîntînă, amenajat de gospodarii din Luncaviţa, în 1984. De aici traseul turistic de picior 1, ce vine de la Luncaviţa, este marcat cu bandă roşie. El urmăreşte drumul de pămînt ce începe lîngă fîntînă, perpendicular pe şosea (cu direcţia vest). Pînă în centrul localităţii Luncaviţa  mai avem de parcurs doar 4 km, deplasîndu-ne spre nord, paralel cu firul Văii Luncaviţa. Pe vale, în dreapta şoselei, se vede un mic lac antropic de baraj. In centrul comunei se sfîrşeşte DJ 222 A, pe care ne-am deplasat din localitatea Horia, pe rama de est a Munţilor Măcin.

Aşezarea Luncaviţa a fost cîndva un cunoscut centru pentru olărit. In această localitate tipic romaînească, descoperim numeroase case cu arhitectură specifică . pe care le vom identifica şi în următoarele trei localităţi prin care vom trece - Văcăreni, Garvăn şi Jijila. Ne deplasăm în continuare pe DN 22 spre vest, nord-vest, 8 km pînă în comuna Văcăreni, urcînd puţin într-o mică şa, şi încă 3 km pînă la Garvăn, paralel cu gîrlele şi bălţile Dunării din Dobrogea de nord. In aceste trei localităţi, una dintre ocupaţiile sătenilor este şi pescuitul. In stînga şoselei se conturează înălţimile mici - cu puţin peste 100 m - ale extremităţii de nord-vest a culmii principale a Munţilor Măcin. Doar între aşezările Văcăreni şi Garvăn se va ridica un vîrf mai semnificativ - Vîrful Văcăreni (168 m). Este uşor de identificat şi datorită antenei construite în partea lui superioară.

Intre localităţile Văcăreni şi Garvăn, se situează Gîrla Ciulineţu şi Balta Cacova, în imediata vecinătate a puţinelor gospodării din dreapta şoselei, zona fiind uneori inundată pînă la şosea. Lacul Crapina este ceva mai departe - aproxiniativ 2,5 km de şosea. În zonă au fost descoperite urme ale culturii Gumelniţa . La cîteva sute de metri după ce am intrat în satul Garvăn , şoseaua naţională îşi schimbă direcţia spre sud-vest. Prin localitate şi în continuare, în dreapta Dealurilor Bugeacului, pînă la comuna 23 August, continuă un drum judeţean asfaltat. Aici se face trecerea cu bacul la Galaţi. Din Garvăn la comuna 23 August sînt 13 km de drum asfaltat. De pe această şosea se poate ajunge la Popina Bisericuţa.

 

La cetatea romano-bizantină Dinogeţia. La 5 km nord-vest de satul Garvăn, urmînd şoseaua spre comuna 23 August şi Galaţi, se întîlnesc, în dreapta, peste gîrlă, pe Popina Bisericuţa, ruinele cetăţii Dinogeţia şi ale unei aşezări feudale timpurii

 

La 1 km după ce s-au despărţit cele două şosele şi la numai cîteva sute de metri de la ieşirea din satul Garvăn spre Măcin, înălţimea maximă a şoselei indică trecerea prin locul de contact al Dealurilor Bugeacului şi extremitatea de nord-vest a Munţilor Măcin. Sîntem în Pasul Garvăn, cel mai ,,scund" dintre cele cinci pasuri din jurul acestor munţi - 58 m. Cel mai înalt a fost Pasul Carapelit (192 m), iar cel mai frumos, Pasul Teilor (187 m). Coborîm în depresiune, admirăm spre dreapta întinderile lacului, trecem de la nord la sud prin localitate  şi traversăm pîrîul la ieşire. Toate patru, depresiune, localitate, lac şi curs de apă se numesc Jijila. Din satul Garvăn pînă în comună sînt doar 5 km. Intre Jijila şi oraşul Măcin, punctul iniţial şi final al traseului cicloturistic, sînt 7 km (din centrele localităţilor). Vom urca o diferenţă de nivel de peste 50 m pînă în Pasul Sărărica (80 m). Acesta desparte Culmea Pricopanului, la est, cu Vîrful Sărăriei (162 m) dominant lîngă şosea, de Dealurile Orliga, la vest. In centrul oraşului Măcin se coboară domol.

< Anterior		Următor >