Descrierea traseelor turistice este făcută diferenţiat, în funcţie de gradul de dificultate, de existenţa şi calitatea marcajelor, de densitatea elementelor planimetrice, de posibilităţile de orientare. Pentru zonele unde este posibilă rătăcirea, a fost efectuată o descriere mai amănunţită, deseori atrăgându-se atenţia drumeţului prin subliniere cu caractere cursive, iar acolo unde poteca sau drumul sunt clare descrierea traseului s-a făcut mai sumar.
Elementele care exprimă potenţialul turistic al Munţilor Măcin pot constitui factorii determinanţi pentru dezvoltarea drumeţiei în cadrul acestei frumoase zone a ţării. Obiectivele turistice, uşor accesibile de pe traseele de picior marcate sau nemarcate, de pe şoselele modernizate sau de pe alte drumuri, sînt formate din elemente ale potenţialului turistic natural (peisaj geografic, rezervaţii naturale, monumente ale naturii), precum şi de elemente ale potenţialului turistic antropic (monumente istorice şi de arhitectură, obiective culturale şi de artă populară).
Masivul muntos al Măcinului, avînd înălţimile maxime cu puţin peste 400 m, afişează totuşi o siluetă impozantă, cu povîrnişuri pronunţate, fiind alcătuite din roci foarte vechi. Văile sînt aproape tot timpul lipsite de ape, iar piscurile se ridică brusc în vecinătatea Dunării şi a bălţilor sale, situate la aproximativ 20 m altitudine. Creasta accidentată şi stîncoasă a Culmii Pricopanului, aşezată spre vest, mai aproape de albia Dunării, reproduce, la scară mai mică, bineînţeles, semeţia caracteristică crestelor Munţilor Făgăraş. De reţinut însă că diferenţa de nivel dintre şesul de la poalele masivului şi vîrfurile cele mai impozante ale lanţului muntos este destul de mare, de aproape 450 m. Vîrfurile vechilor munţi, supuse intemperiilor, unui climat arid şi vînturilor, au fost roase aproape pînă la bază, iar pulberea galbenă adusă de vînt a acoperit ca o mantie groasă de zăpadă toate neregularităţile solului. Astfel, în decursul timpului, înălţimile munţilor s-au redus aproximativ de zece ori.