Ctitorie a marelui logofăt Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, fiica domnului Constantin Brâncoveanu, pe locul numit "La puţul cu Zale", ce constituia pe atunci bariera de nord a oraşului, pe cornişa malului stang al Dâmboviţei, biserica Creţulescu, ridicată în anii 1720-1722, se înscrie în arhitectura religioasă a epocii brâncoveneşti. Cu planul treflat, turla pe naos şi clopotniţa pe pronaos, monumentul nu se deosebeşte de numeroasele construcţii religioase caracteristice secolului al XVIII-lea, ce se disting prin eleganţa volumelor,perfecţiunea execuţiei bolţilor, dovezi ale unei îndelungate practici şi ale unei ridicate măiestrii artistice.
     Biserica Creţulescu are ziduri puternice, naosul alcătuit în lungime şi separat de pronaos prin trei arcade, iar pronaosul, mai mult larg decat lung, primeşte frumosul pridvor cu coloane de piatră şi arcade în plin cintru.

     Pe un soclu puternic, faţadele sunt tratate în două registre, cel inferior decorat cu panouri dreptunghiulare, cel superior cu arcaturi duble şi cu ciubuce în relief.

     Brâul iniţial a fost conceput din caramidă şi acoperit cu stucatură, după restaurare s-a facut din piatră. De asemenea şi exteriorul iniţial tencuit, a fost lăsat în caramidă aparentă în urma restaurarii din 1935-1936 condusă de arhitectul Ştefan Balş, ceea ce pune mai bine în evidenţă plastica monumentului.