Biserica Curtea Veche, cu hramul Buna-Vestire este cea mai veche biserică din Bucureşti, a fost zidită în timpul domniei lui Mircea Ciobanul (1545-1554 1558-1559), şi a servit drept capelă curţii domneşti învecinate.

     Ctitoria lui Mircea Ciobanul, de altfel singura care s-a pastrat de la el, face parte din bisericile cu plan treflat si cu turla pe pronaos. Biserica are 25 m lungime şi 8 laţime. Absida altarului, bine dezvoltată, are de o parte şi de alta proscomidia şi diaconiconul, reliefate prin două absidiole. Naosul este dezvoltat în lungime, iar pronaosul, aproape pătrat, este acoperit printr-o boltă cilindrică exprimată în fatadă sub forma unui fronton rotunjit peste cornişa generală a bisericii.Curtea Veche face parte din prima perioadă a vechiului stil, mai direct inspirate din şcoala sârbească. Vechiul lăcaş a suferit distrugeri de pe urma invaziei turceşti din anii 1595 şi 1658-1659.

     Ctitorie a marelui logofăt Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, fiica domnului Constantin Brâncoveanu, pe locul numit "La puţul cu Zale", ce constituia pe atunci bariera de nord a oraşului, pe cornişa malului stang al Dâmboviţei, biserica Creţulescu, ridicată în anii 1720-1722, se înscrie în arhitectura religioasă a epocii brâncoveneşti. Cu planul treflat, turla pe naos şi clopotniţa pe pronaos, monumentul nu se deosebeşte de numeroasele construcţii religioase caracteristice secolului al XVIII-lea, ce se disting prin eleganţa volumelor,perfecţiunea execuţiei bolţilor, dovezi ale unei îndelungate practici şi ale unei ridicate măiestrii artistice.
     Biserica Creţulescu are ziduri puternice, naosul alcătuit în lungime şi separat de pronaos prin trei arcade, iar pronaosul, mai mult larg decat lung, primeşte frumosul pridvor cu coloane de piatră şi arcade în plin cintru.

     Pe un soclu puternic, faţadele sunt tratate în două registre, cel inferior decorat cu panouri dreptunghiulare, cel superior cu arcaturi duble şi cu ciubuce în relief.

     Brâul iniţial a fost conceput din caramidă şi acoperit cu stucatură, după restaurare s-a facut din piatră. De asemenea şi exteriorul iniţial tencuit, a fost lăsat în caramidă aparentă în urma restaurarii din 1935-1936 condusă de arhitectul Ştefan Balş, ceea ce pune mai bine în evidenţă plastica monumentului.

     Biscrica Coltea (fosta manastire Trisfetitele) a fost ridicata intre anii 1701-1702 de catre spatarul Mihai Cantacuzino,pe temeliile unei vechi bisericute de lemn ctitorita de Udrea slugerul pe la 1641-1642 si ramasa dupa moartra lui in grija fratelui sau, clucerul Coltea Doicescu. In chiliile noului lacas, inzestrat de ctitorul sau cu bogate denii, a fost amenajata ulterior o scoala de dascali, iar din 1704 un spital.

O sa incep cu intemeierea orasului, care vorbeste despre o legenda a unui cioban (sau pescar,boier, haiduc, dupa alte legende) pe nume Bucur. O altă tradiţie, din secolul al XVI-lea, vorbeşte despre Negru Voda ca întemeietor al Bucureştiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Tara Romaneasca în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domitorului Mircea cel Batran din1410 Bucureştiul este numit „Cetatea noastră” Prima atestare documentară certă a Bucureştiului datează din1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorulVlad Tepes scuteşte de dări şi întăreşte dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Tepes petrece patru din cei sase ani de domnie „în cetatea Bucureşti”, preferându-l reşedinţei Targoviste. Sa incepem cu partea de sud a capitalei.
Nu cunosc, si nu am gasit foarte multe detalii despre aceasta zona, despre oamenii locului. in mare parte din rezultate se vorbeste despre manastirea Vacaresti. Tot in zona vacaresti se afla si dealul martisor, loc in care se afla si casa memoriala a lu Tudor Arghezii. Pana-n 1864 acest deal era ocupat de viile manastirii Vacaresti (strada Drumul intre vii), iar, dupa distrugerea lor de filoxera, terenul s-a dat la diverse persoane prin improprietarirea lui Cuza. Se cunosc, dupa crucea de piatra de la putul celor trei olteni - astupata in 1949 - numele lui Constantin Serban, Ion Simigiu, Militaru, Dragara, Enache, Rotaru, Baba Voica care, vazand ca locurile au pret, din cauza extinderii orasului, au vandut muncitorilor de la fabricile din vale, mai toti veniti din satele oltenesti Vlasca si Teleorman. De la fostii proprietari n-au mai ramas decat denumirile date primelor strazi trasate aici: Ghita Rotaru, Simigiu, Baba Voica, etc., care si ele au fost schimbate in anul 1950 cu denumiri ca : Pajistei, Cararuia, Stanei, Lastari, In, Canepei, etc. Cartierul s-a conturat de-abia prin 1939 cand au fost initiate primele lucrari edilitare. Marindu-se aceste cartiere, patriarhul Nicodim a gasit de cuviinta sa le arondeze parohii noi. Si asa, intre cele 40 de parohii nou infiintate, a luat inceput, odata cu numirea ca intai preot aici, la 1 iunie 1941, a preotului Mihai Tataram si parohia Martisor. O vreme (3 luni) s-a numit parohia Vacaresti, cu hramul "Sf. Vasile", infiintata pentru cartierul nou, format in 1939 intre limitele Soseaua Oltenitei, fosta Manastire Vacaresti, Calea Vacaresti, strada Pridvorului si Cimitirul Belu. Titulatura de "Martisor" si hramul "Sf.Gheorghe" si "Sf.Arh.Mihail si Gavriil" s-a dat in urma hotararii primului Consiliu Parohial din 1941.