Străbătând canalele, gârlele, lacurile şi râurile Deltei, cu certitudine că turistul îşi va pune unele întrebări în legătură cu geneza acestora. Cum s-au născut ele, cum s-au format braţele Dunării, ostroavele, depresiunile, cum a apărut Delta în întregul ei?

În jurul problemei genezei Deltei Dunării s-au purtat discuţii ştiinţifice pasionate, au fost formulate ipoteze pe care nu le-au putut confirma sau infirma decât dovezile evidente(printre acestea, forajele efectuate în diferite puncte din Deltă în ultimii ani). De la început trebuie să spunem că Delta Dunării este situată într-o regiune instabilă din punct de vedere tectonic unde, în decursul vremii, s-au semnalat urcări şi coborâri ale scoarţei. Dar nu numai terenul este instabil, ci şi vecina sa - marea. Şi ea îşi schimbă cu timpul nivelul. Această creştere trebuie pusă în legătură cu ridicarea nivelului apelor oceanului planetar. De-a lungul vremii, apele Dunării au acţionat întrucâtva asemănator unor excavatoare şi transportoare uriaşe, care au săpat şi au adus de pe o importantă suprafaţă a Europei mari cantităţi de aluviuni, ce au constituit, ca să spunem aşa, cărămizile construcţiei Deltei. A existat şi un liant - vegetaţia, plantele. Valurile mării şi vânturile constituie alţi factori importanţi, care au modelat ca nişte uriaşe mistrii măreaţa construcţie a Deltei.

 

Acum circa 650.000 de ani, în această regiune se afla o câmple întinsă străbătută de fluviul ale cărui ape se scurgeau într-o mare cu un nivel mult mai coborât. Din nord coborau spre sud albiile unor râuri ce se identifică a fi prelungirea Ialpugului, Catalpugului şi Chitaiului. Şi ca să completăm tabloul acelor timpuri, este cazul să spunem că pe locul unde astăzi curg braţele Dunării trăiau rinoceri(Rhynofeeros antiquitas Blumb) şi mamuţi păroşi (Eleplias primigenius Blumb). Clima era rece.

După alţi 20.000 de ani, clima din această zonă se încălzeşte. Nivelul apelor Mării Negre este în continuă creştere. Golful marin existent aici este inundat de apele mării. Ne apropiem de epoca istorică, adică aproximativ acum 6.000 de ani.

Grindul Letea-Caraorman, şi mai tîrziu Crasnicolul, obturează golful. Aluviunile transportate de apele fluviului măresc fără încetare suprafaţa şi întinderea acestui baraj natural. Prin spărturile lui se scurg apele, în mare. Este ora naşterii Deltei.

Care era, cu aproximaţie, aspectul de atunci al regiunii ? Dinspre nordul platformei continentale a Bugeacului cobora înspre sud o limbă de pământ, soclul actualului grind Chilia, apoi pe întinderea acestui lac întins se conturau două insule mici - temelia actualelor grinduri Letea şi Caraorman. Aceste ridicaturi de pământ au slujit la conturarea reliefului actual al Deltei Dunării.

În această perioadă, în spatele barajului natural se conturează laguna Tulcei, asemănătoare oarecum cu actualul complex lagunar Razelm-Sinoe. Natura lucrează în continuare. Apele fluviului aduc mereu aluviuni. Ponderea aluviunilor ce se depun este mai mare în sud. După umplerea cuvetei, ponderea se măreşte în nord. Aceste schimbări sînt legate şi de modificările ce au loc în poziţia scoarţei pământeşti din regiunea gurilor Dunării. Când nivelul apelor mării scade (în primele secole ale erei noastre), grindurile Letea şi Caraorman, pe care le vom întîâni în drumul nostru, capătă un profil mai clar.

Este relevat faptul că evoluţia şi formarea diferitelor regiuni naturale ale Deltei s-a făcut inegal. Braţul Sf. Gheorghe, de pildă, a început să se apropie de cel actual în jurul secolului al VIII-lea. Este cunoscută totodată vasta sa operă de umplere cu aluviuni a imensului spaţiu sudic al regiunii. Acest proces, după cum se ştie, a contribuit la formarea complexului lagunar Razelm-Sinoe.

Braţul Sulina a evoluat şi el destul de rapid. În jurul anului 1000 avea în partea sa terminală forma unei săgeţi îndreptată spre mare. Existenţa localităţii Sulina(pe atunci Selina), semnalată de către Constantin Porphirogenetul în anul 950, confirmă aceasta.

În acest răstimp braţul Chilia stagnează. Încetinirea activitâţii sale durează destul de mult, în jurul a 1500 ani. Abia la mijlocul secolului XVIII-lea, începe să înainteze dincolo de Periprava, pentru ca astăzi să-şi desfăşoare cu dinamism marile sale forţe ce-i sporesc înaintarea în mare şi modelează o deltă proprie.

Am spus mai sus că Dunărea nu era singura apă care străbătea această regiune. Mâlul a împotmolit pe alocuri depresiunile şi albiile fostelor râuri ce coborau din nord - Ialpug, Catalpug, Chitai. Dar urmele lor nu au dispărut cu desăvârşire. Unele dintre ele sunt folosite şi astăzi pentru navigaţie. Traversarea acestor albii supraetajate este adesea plină de farmec şi de pitoresc. Navigînd, de pildă, pe canalul Şontea sau spre ghiolul Matiţa, întîlnim tablouri naturale deosebit de atrăgătoare.

Delta continuă şi în zilele noastre, cu neslăbită vigoare, tendinţa de a-şi împrospăta peisajul, creând noi lacuri şi chiar delte mai mici, aşa cum este cazul cu Baia Musura(la nord de Sulina) şi cu Delta Chiliei. Apa şi uscatul Deltei sunt uneori într-o succesivă schimbare de la un an la altul, sau chiar de la un anotimp la celălalt. Numai în regiunile îndiguite omul poate dirija primirea sau evacuarea apei prin manevrarea mecanismelor stăvilarelor Rusca, Maliuc ş.a.). În rest, nivelul apelor Dunării sau al apelor mării împinse de vânt, care uneori barează vărsarea continuă a fluviului, pot determina o creştere sau dimpotrivă o descreştere a nivelului în incinta Deltei. Creşterea nivelului apelor, datorită acţiunii de baraj a valurilor Mării Negre, influenţează mai mult zonele din delta fluvio-maritimă, adică în vecinătatea mării.

Delta Dunării este azi împărţită în următoarele subdiviziuni naturale :

A. Delta fluvială, care are o suprafaţă de 206.550 ha.

B. Delta fluvio-maritimă, cu o suprafaţă de 130.950 ha.

C. Complexul lagunar Razelm-Sinoe cuprinzînd 88.000 ha.

D. Braţele Dunării care ocupă 8.500 ha.

 

În total deci, Delta Dunării acoperă o suprafaţă de 434.000 ha(sau 4.340 km²).

Delta fluvială cuprinde teritoriul regiunii de vest, până la o linie ce uneşte localitatea Periprava - grindul Letei - grindul Caraorman - grindul Ivancea - grindurile Crasnicol şi Perişor.

Delta fluvio-maritimă se află la est de această linie.

Complexul lagunar Razelm-Sinoe este situat în partea sudică a regiunii, în limitele dintre platforma dobrogeană(la nord-vest), grindurile marine Chituc-Periteasca-Perişor(sud-est) şi lacul Dranov(care nu face parte din complex).

Fiecare din primele trei mari diviziuni ale Deltei se subîmparte în alte zone sau unităţi naturale, denumite „insule" sau „complexe", după cum urmează:

A. În Delta fluvială

 

1. Insula Letea(cuprinsă între braţul Chilia - braţul Tulcea - canalul Sulina, până la grindul Letea), în suprafaţă de 115.300 ha. În cadrul acestei unităţi naturale se află depresiunile(locuri joase) Sireasa, Şontea, Pardina, Matiţa.

2. Insula Sf. Gheorghe(delimitată între canalul Sulina şi braţul Sf. Gheorghe - până la grindul Caraorman), în suprafaţă de 35.700 ha care cuprinde depresiunile şi subzonele Rusca, Gorgova, Uzlina, Isacova).

3. Lunca Dobrogei(situată în dreapta braţelor Dunării - Tulcea şi Sf. Gheorghe - până la grindul Ivancea), în suprafaţă de 11.450 ha.

4. Insula Dranov(cuprinsă între braţul Sf. Gheorghe şi peninsula Dunavăţ, lacul Razelm - la sud şi vest - şi grindul marin Crasnieoi Dranov - la est), partea fluvială având o suprafaţă de 44.100 ha(în cadrul acestei unităţi se află subzonele Lipoveni, Dunavăţ, Gîsca, Calinova, Dranov).

B. În Delta fluvio-maritimă

1. Insula Letea (partea fluvio-maritimă delimitată între linia estică a grindului maritim Letea şi linia litoralului marin), care cuprinde o suprafaţă de 35.900 ha (din unitate fac parte subzonele grindului Letea, Popina, Răduou, Grindurile, Torba Goală).

2. Insula Sf. Gheorghe(partea maritimă este delimitată între braţul Sulina, braţul Sf. Gheorghe, grindul Ivancea, Marea Neagră, canalul Ceamurlia - Perivolovca), în suprafaţă de 63.825 ha(în cadrul acestei unităţi se află grindul Caraorman, subzonele lacob, Puiu-Lumina, Sulina, depresiunea Roşu, Ereneiuc).

3. Insula Dranov(partea maritimă este situată între braţul Sf. Gheorghe, Marea Neagră, grindul Crasnicol), în suprafaţă de 31.225 ha.

C. Complexul lagunar Razelm-Sinoe

Acest complex cuprinde :

1. Razelmul(situat între peninsula Dunavăţ, lacul Sinoe, Marea Neagră, depresiunea Dranov, podişul Dobrogei), în suprafaţă de 71.500 ha din unitate fac parte subzonele: depresiunea Razelm Goloviţa, grindul Periteasca, grindul Lupilor).

2. Sinoe(delimitat între grindul Lupilor, Marea Neagră-podişul Dobrogei), în suprafaţă de 16.500 ha.

---

CLIMA

Delta Dunării prezintă un climat de stepă specific zonei temperate asupra căruia au o influenţă moderatoare Marea Neagră şi bălţile din cuprinsul regiunii gurilor Dunării. Verile sunt mai răcoroase decît în restul ţării, în timp ce în zona de stepă înconjurătoare numărul zilelor de vară (cu temperaturi de 25⁰C) este de 105, la Tulcea nu depăşeşte 100, iar la Sulina - 80. Iernile sînt mai blânde. Astfel, numărul mediu al zilelor de iarnă cu temperatura maximă 0,0°C) este la Tulcea de 22,2, la Sulina de 24,9, în timp ce la Galaţi se cifrează la 30. În ceea ce priveşte precipitaţiile, valorile înregistrate în regiunea Deltei, în comparaţie cu restul ţării sunt mai mici. Ele se află sub media anuală de 450 mm. În consecinţă, Delta poate fi considerată o regiune secetoasă. Nici cantităţile de zăpadă căzute nu sunt prea mari. Grosimea stratului de zăpadă nu a depăşit 70 cm. Numărul mediu al zilelor cu ninsoare este de 15,3 la Tulcea, 9,3 la Sulina. Delta Dunării prezintă de asemenea particularităţi importante şi sub aspectul acţiunii vântului. Frecvenţa şi intensitatea deplasării maselor de aer cresc de la Tulcea spre Sulina. Zile liniştite, fără vânt, sunt puţine, în special la Sulina(numai 8%).

În afara acestor aspecte cu caracter general pentru întreaga Deltă, este cazul să reliefăm manifestări climatice cu caracter specific local. Astfel, în ultimul timp, specialiştii au făcut observaţii asupra schimbărilor de climă ce se petrec în întinsele zone de stufării. Stufăriile determină o reducere a vitezei vântului în funcţie, desigur, de înălţimea şi desimea plantelor. În acelaşi timp, s-a stabilit că în interiorul unei stufării(la 50 m de la margine), în timpul unui vânt puternic, domneşte acalmia. Faptul este cunoscut de pescari şi de navigatori, care atunci când se dezlănţuie furtuni puternice, se adăpostesc în stufării sau la marginea acestora. Un alt aspect îl prezintă umiditatea ridicată a aerului, la care, dacă adăugăm creşterea temperaturii şi lipsa de vânt putem avea imaginea unui microclimat tropical. Toate acestea au, fără îndoială, repercusiuni asupra vieţii în Deltă.

---

FLORA

Vegetaţia Deltei cuprinde diferite medii, apele curgătoare, apele stătătoare(bălţile, sahalele, etc.) terenurile inundabile, grindurile.

În apele curgătoare abundă planctonul(fitoplanctonul, plante microscopice ce plutesc în apă şi zooplanctonul - animale microscopice plutitoare). Acesta serveşte ca hrană peştilor. Viteza apei nu permite o dezvoltare a unor plante de talie mare. Diferite alge populează acest mediu astfel că într-un litru de apă se pot număra sute de mii sau milioane de exemplare.

Apele stătătoare cuprind o bogată floră acvatică, formată din plante de mlaştină şi submerse(care trăiesc sub apă). Printre plantele din această zonă se află unele foarte frumoase ce au atras atenţia nu numai a botaniştilor, ci şi a poeţilor, iubitorilor de frumos de pretutindeni. Nufărul alb(Nymphaea alba), nufărul galben(Nuphlar luteum) se numără printre acestea. Tot în apele stătătoare se pot observa plantele plutitoare care nu au rădăcini. Lintiţa (Lemna) se aşterne pe suprafaţa apei cu nenumăraţii săi bănuţi verzui. Pestişoara(Salvinia natans) pluteşte şi ea pe apele liniştite. Nu mai puţin interes prezintă aici plantele carnivore : otrăţelul de baltă(Utricularia) şi Aldrovanda. Otrăţelul seamănă cu o rămurică, printre ale cărei frunze se pot distinge mici umflături, care, în realitate sunt adevărate capcane. Ele au o intrare, obturată cu o portiţă ce se deschide numai înăuntru. Micul animal odată intrat nu mai are scăpare. Aldrovanda este o plantă ce se poate întâlni mai rar. Ea vânează cu ajutorul frunzei sale, prinzând animalul între cele două jumătăţi ce se îndoaie de-a lungul nervurii.

Terenurile mlăştinoase sunt acoperite cu stufării(Phragmites) iar înspre uscat se evidenţiază o zonă de papură(Typha) şi rogozuri(Carex). În această zonă se pot de asemenea distinge : stânjeneii galbeni (Iris pseudacorus), mana apei(Glyceria aquatica), izmă de baltă(Mentha aquatica), măcrişul de apă(Rumex hydrolaptum) şi salcia cenuşie sau zăloaga(Salix cinerea). O asociaţie deosebit de interesantă sub aspect vegetal o prezintă plaurul. Plaurul este o formaţie vegetală caracteristică. Deasupra unei saltele formate din rizomi (rădăcini de stuf ce se împletesc între ele) creşte o asociaţie de plante în care predomină stuful. Plaurul este cel mai adesea plutitor, dar poate fi şi lipit de fundul lacului sau bălţii. Este drept că plaurul poate fi întîlnit şi în alte locuri decît în Delta Dunării(de pildă în lacurile Cernica, Tîncăbeşti din regiunea Bucureşti), dar nicăieri nu se găseşte pe suprafeţe de mii de hectare ca în Deltă.

În afară de stuf(Phragmites communis) care domină prin număr şi masivitatea tulpinii sale, putem întâlni în aceste locuri săgeata apei(Sagittaria sagitifora), feriga de apă(Nephrodium thelypteris), papura(lypha angustifolia), pipirigul(Schoenplectus lacustris) ş.a. În interiorul plaurului, se pot întâlni rogozul(Caris pseuclocypcra), cucuta de apă(Cucuta virosa), sulfina(Melilotus ufficinalis) ş.a.

Stuful, care ocupă în deltă o suprafaţă de aproximativ 290.000 ha(după ultimele lucrări de specialităţi a atras asupra sa, îndeosebi în ultimii ani, o atenţie deosebită. Dat fiind importanţa sa economică, lucrările privind această plantă îmbrăţişează un vast orizont ştiinţific.

Stuful este valorificat astăzi ca materie primă în industria chimică, la producerea celulozei, hîrtiei, unor fibre artificiale ş.a. Pentru exploatarea lui raţională au fost executate în deltă diverse lucrări hidrotehnice(diguri, canale, stăvilare etc.) şi s-au făcut amenajări speciale pentru recoltare şi depozitare. De altfel, pentru prelucrarea stufului s-a construit în ultimii ani un combinat industrial la Brăila.

Lucrările ştiinţifice pe plan mondial, precum cele privind Delta Dunării, au dat naştere unei ştiinţe noi, care are drept scop cunoaşterea şi utilizarea stufului pe o scară largă. Se pare că stuful ca plantă este foarte vechi. El a fost găsit în straturi, care din punct de vedere geologic aparţin miocenului, din perioada terţiarului, adică aproximativ 30 milioane de ani în urmă. Sondajele din subsolul deltei au scos la iveală faptul că acum 8.000 de ani el creştea pe aceste locuri. Se susţine că stuful este originar din regiunile subtropicale ale globului, de unde s-a răspîndit pe aproape întreaga planetă. Fac excepţie ţinutul amazoniene, în partea sudică a Americii de Sud şi Islanda. El urcă la mari altitudini(2.700-3.000 m), în regiunea ecuatorială şi în munţii Anzi din Peru. Nu se limitează numai la apele dulci, poate trăi şi în cele salmastre.

Vechimea lui în regiunea de la gurile Dunării ne este confirmată de diferiţi autori antici. Astfel, Herod menţiona prezenţa aici a unor insule plutitoare. Strabol(63 î.e.n.) afirma şi el că între cele 7 guri ale Deltei Dunării se aflau insule plutitoare. Seneca(4 î.e.n.- 65 e.n.) punea naufragiul navigatorilor antici, pe seama insulelor plutitoare de care se ciocneau navigatori noaptea - insule „formate din stuf şi din crengi printre care s-a depus pământ, dar de pe care lipsesc pietrele".

Stuful nu a prezentat însă pentru oamenii antichităţii numai un obstacol, cum a fost cazul cu navigatori descrişi de Seneca, ci şi un material bun pentru cornfecţionarea unor obiecte. Cuvântul grec phragma, de la care derivă şi termenul ştiinţific al stufului(Phraa mites) înseamnă gard, împletitură. Folosirea stufului la garduri şi pentru acoperitul caselor era pe vremi foarte frecventă în Deltă. Terenurile inundabile ale Deltei sunt acele suprafeţe acoperite de ape numai primăvara. Unele din aceste terenuri, formate din nisipuri, cuprind formaţii vegetale deosebite, cum sunt popândacii(asemănătoare cu nişte moviliţe). La acest mediu schimbător s-au adaptat şi alte plante, ce pot trăi atât în mediul acvatic cât şi în cel de uscat. Astfel, menţionăm plantele amfibii, de exemplu volbura(Calystegia sepium), ce-şi caută salvarea de la înec înfăşurându-se în jurul tulpinii stufului. Apoi laptele-câinelui de baltă(Euphorbia palustris), coada vulpii(Alopecurus ventricosus).

În sfîrşit, covorul vegetal al grindurilor nu este nici el lipsit de interes. Când străbatem cu vaporul braţele Dunării, putem observa grindurile fluviale, respectiv malurile Dunării, pe care cresc păduri de sălcii(Salix alba, Salix fragilis, S. pentandra, S. purpurea ş.a.). Nu lipseşte nici plopul(Populus alba). Adesea, pe coroanele sălciilor apar - asemenea unor cuiburi de păsări - formaţii de vâsc(Viscum), plantă parazită, foarte cunoscută. Alte plante ce pot fi întâlnite pe grindurile fluviale: cătina(Tamarix gallica), murele(Rubus caesius), trifoiul(Trifolium striatum, T. pallidum) etc. Grindurile din apropierea mării cuprind alte plante printre care menţionăm: pelinul(Artemisia monogyna), iarba sărată(Salicornia herbacea), volbura de nisip(Convolvulus persicus) ş.a. adaptate condiţiilor de viaţă de aici.

Un deosebit interes îl prezintă grindurile Letea şi Caraorman, cu vegetaţia lor luxuriantă, specifică regiunilor tropicale. Cercetătorii au identificat plante ce trăiesc atît în depresiunile ce premerg întinselor păduri, cât şi pe acele locuri ce au făcut din Letea un „monument al naturii". Printre cele din prima categorie cităm garoafa de nisip(Dianthus polimorphus), obsiga(Bromus tectorum), pătlagina de nisip(Plantago arenaria), pipirigul(Scirpus lacustri), sălcioara(Salix amygdalina) ş.a. Pădurea „Hasmacul Mare" de la Letea este un amestec de specii diferite, printre care stejarul(Quercus pedunculata), stejarul brumăriu(Quercus pedunculiflora), frasinul pufos(Fraxinus holotricha), plopul alb(Populus alba), plopul negru şi plopul tremurător(Populus nigra şi Populus tremula), salcia albă(Salix alba), precum şi un subarboret bogat, printre care păducelul(Crataegus monogyna), măceşul(Roşa canina), cornul ş.a.

Ceea ce dă un aspect tropical pădurii de la Letea sînt plantele agăţătoare(Vitis silvestris), lungi până la 2 m, precum şi hameiul(Humulus), iedera (Hedera), curpenul(Clematis), volbura(Calystegia) şi periploca(Feriploca graeca), plantă de origine mediteraneană.

În ultimii ani, în anumite locuri din Deltă au apărut şi suprafeţe cultivate cu cereale, legume, viţă de vie şi pomi fructiferi, în special gutui.

---

FAUNA

Principala bogăţie faunistică a Deltei din punct de vedere economic o reprezintă peştele. Multe mărturii scrise din trecut confirmă bogăţia de peşte a acestei regiuni. Astfel, se pare că unul din motivele ce i-a determinat pe grecii din Asia Mică să înfiinţeze cetatea Histria în anul 636 î.e.n. a fost şi abundenţa piscicolă a Istrosului(Dunării de azi). Aceasta rezultă din textul unei scrisori a lui Pomponius Pius din anii 67-68 în care spune printre altele :

“Am încuviinţat ca venitul peştelui Prins în gura Peuce(adică a Dunării) să fie al vostru după dreptul de care - din mila împăraţilor - strămoşii şi părinţii voştri s-au bucurat neîntrerupt". Alte documente din această perioadă arată că singurul venit al Histriei rezulta de pe urma peştelui sărat. De altfel, nu numai în antichitate gurile Dunării se bucurau de o astfel de faimă. Veşti despre bogăţia piscicolă a Deltei Dunării ne parvin şi din Evul Mediu, de la negustorul englez John Newberie care este surprins de ieftinătatea peştelui pescuit la gurile Dunării(1582). Călugărul italian Nicolo Barsi, care a străbătut teritoriul ţării între 1633 şi 1639 arăta în însemnările sale că zilnic se aduceau la Chilia de către pescari o mie şi chiar două mii de sturioni.

Delta Dunării este şi astăzi bogată în peşte. Specialiştii apreciază că anual se pot pescui în această regiune 10.000.000 kg de peşte, ceea ce reprezintă 50% din producţia piscicolă a ţării. Numărul mare de pepiniere piscicole, precum şi de crescătorii, ce s-au construit în Deltă sau se vor construi, va dubla această producţie până în 1980. Centre piscicole mai importante sunt la Sulina, Sf. Gheorghe, Jurilovca, Mila 23, Tatanir, Dranov, Perişor. Au fost identificate 110 specii din care nu toate prezintă importanţă economică. Nu în toate subdiviziunile Deltei se pot întâlni aceleaşi specii de peşti. Diversificarea după medii a peştilor dă tabloului faunistic piscicol al Deltei Dunării un aspect complex. Dintre speciile importante din punct de vedere economic, numai câteva pot fi întâlnite în toată Delta, adică în apele curgătoare, stătătoare sau în mlaştini: crapul(Cyprinus carpio), şalăul(ducioperca lucia), somnul(Siluris glanis), avatul(Aspius rapax) ş.a. Alte specii trăiesc mai mult în apele stătătoare sau în mlaştini. Astfel putem cita: plătica(Abrami brama), ştiuca(Esox lucius), babuşca(Rutilus rutilus), roşioara(Scardinius erithrophtalmus), caracuda(Carassius carassius) ş.a. Prezintă o deosebită importanţă economică peştii migratori, printre care : scrumbia de Dunăre(Alosa pontica), care intră primăvara în cârduri pe braţele fluviului, apoi sturionii, ce se pescuiesc la gurile Dunării sau în susul ei. Morunul(Huso huso), nisetrul(Acipenser guldenstaedti), păstruga(Acipense stellatus) se pescuiesc mai mult la Sf. Gheorghe sau Sulina, în timp ce cega(Acipenser ruthenus) se poate prinde în susul Dunării. Zonificarea producţiei piscicole se extinde şi asupra complexului lagunar Razelm unde prin spărtura de la Portiţa intră din Marea Neagră chefalul(Mugii saliens), labanul(Mugii cephalus). Dar tot în Razelm este pescuit şi şalăul, care trăieşte în apele salmastre(adică puţin sărate), în dreptul gurilor Dunării se pot întîlni hamsiile(Eigraulis encrasicholus), scrumbiile albastre(Scombe scombrus) şi sardelele(Clupeonella delicatula) - hrana preferată a rechinilor. În ultimii ani a fost aclimatizat în Delta Dunării amurul alb(Ctenopharingodon idella), peşte originar din apele Chinei ş.a.

În afara peştilor, apele Mării Negre sunt străbătute - în dreptul gurilor Dunării şi al complexului lagunar Razelm, de delfin(Delphinus delphys) sau de foca cu burtă albă(Monachus albiventer) care sunt mamifere. Nu lipseşte nici rechinul(Squlus), o specie mică, nepericuloasă.

În timp ce fauna piscicolă domină mai mult prin importanţa sa economică, fauna ornitologică pasionează prin interesul ştiinţific, prin pitorescul ce-l reprezintă. Peste 300 de specii din lumea păsărilor au fost identificate de specialişti în regiunea gurilor Dunării şi a complexului lagunar Razelm. Dintre acestea, 74 vin din afara continentului Europei. Pentru păsările ce se întâlnesc aici, Delta reprezintă mai mult un loc de cuibărit sau de trecere(pasaj). Ornitologii au stabilit că prin Deltă trec nu mai puţin de şase drumuri străbătute de păsări toamna şi cinci primăvara(ducere şi înapoiere).

Nu toate păsările Deltei vin din alte regiuni geografice. Sunt şi specii care rămân tot timpul anului în aceeaşi regiune, în jurul locului lor de cuibărit. O altă categorie de înaripate o constituie păsările care, fără a fi migratoare, umblă de ici-colo pe distanţe mici împrejurul locului lor de cuibărit şi chiar uneori întreprind drumuri pe distanţe mai mari, pentru asigurarea hranei sau datorită variaţiilor climatice.

Marea majoritate a păsărilor Deltei fac parte din categoria celor migratoare. Drumurile străbătute de acestea sunt într-adevăr impresionante. Din Asia migrează în Deltă păsări ca vulturul pleşuv negru(Aegypius monachus), vulturul mic(Neophron perciopterus), egreta albă(Egreta alba alba), raţa ţigănească(Aythya nyroca), lebăda mută(Cygnus olor), cormoranul(Phalacrocorax carbo) ş.a. Din regiunea siberiană se întâlnesc în Deltă huhurezul cu coadă lungă(Strix uralensis), cufundacul polar(Colymbus arcticus), raţa catifelată(Oidemia fusca), raţa neagră(Oidemia nigra), raţa sunătoare(Bucephala clangula), raţa fluierătoare(Anas penelope), raţa cu frigare(Anas acuta), lebăda cântătoare(Cygnus cygnus), fluierarul negru(Tringa erythropus), fluierarul cu picioare verzi(Tringa nebularia), fluierarul mare(Numenius arquata), becaţina comună(Capella gallinago) ş.a. Din regiunea arctică trec prin Deltă în timpul pasajului : gârliţa mare(Anser albifrons), gârliţa mică(Anser erytropus), gâsca cu inel de gât(Branta bernicla), gâsca cu gâtul roşu(Branta ruficollis), ploierul(Charadrius), sitarul ruginiu de mai(Limosa laponica), fugaciul(Tringa), raţa montană(Nyroca marila) etc. Din sud, vin în Delta Dunării pelicanul comun(Pelecanus onocrolatus onocrolatus) şi pelicanul creţ(Pelecanus crispois crispos), păsări cu o înfăţişare foarte originală, care cuibăresc în Europa numai aici la gurile Dunării şi în delta fluviului Volga.

Pentru ocrotirea fondului biologic al Deltei Dunării, Comisia Monumentelor Naturii, din cadrul Academiei Române, în colaborare cu institutele de cercetări ce efectuează studii în această regiune, a delimitat din suprafaţa deltei româneşti de 434.000 ha - rezervaţii şi zone de refugiu, care însumează aproximativ 30.000 ha. Cea mai întinsă dintre acestea este Rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecisca - de cca. 15.000 ha(împreună cu zonele tampon), fiind urmată de cea de la Perişor-Zătoane, de cca. 11.000 ha şi cea de la Periteasca-Leahova de peste 3.000 ha.

În afara acestor rezervaţii, au fost constituite refugiile : Săraturile de la Murighiol, lacul Goloviţa, Movilele Tătărăşti din jurul Istriei precum şi grindul Lupilor. Următoarele păsări sunt ocrotite prin interzicerea vânării şi a colectării ouălor acestora: pelicanul (Pelecanus onocrolatus şi Pelecanus crispus), lopătarul(Platallea leucorodia), egreta mare şi mică(Egretta alba şi Egretta garzetta), călifarul alb(Tadorna tadorna), călifarul roşu(Casarea feriuginea), cătăliga(Himantol pushimantopus), cioc întors (Reourvirostris avosetta), lebăda(Cygnus clor şi Cygnus cygnus) ş.a. Delta adăposteşte o bogată faună de mamifere, îndeosebi în zonele de plaur. Menţionăm în primul rând vidra(Lutra lutra) şi nurca(Mustela lutreola) care se hrănesc cu peşti şi cu şobolani de apă. Raritatea lor în Europa şi pieile preţioase ce se obţin fac ca aceste animale să fie căutate de vânători. Nevăstuica comună mare (Mustela nivalis), hermina mică(Mustela ermine aestiva), mistreţul(Sus scrofa), pisica sălbatică(Felia silvestris), vulpea(Vulpes melanogaster) s-au adaptat mediului de plaur. Uneori se iveşte aici şi iepurele(Lepus europaeus). De asemenea, se întâlneşte bizamul(Ondanthra zibethica), câinele enot (Nyctereutes procy noides), iar în ultimul timp nutria(Myocaster coypus), un animal cu o blană preţioasă. Delta este de asemenea foarte bogată în broaşte(Rana esculenta) şi şerpi(Natrix tessellata), care abundă în special în apropierea Caraormanului. Uneori apare şi vipera veninoasă(Vipera renardi). Aceasta se poate întâlni în regiunea grindului Letca. De semnalat totodată şi prezenţa în regiunea Deltei a broaştei ţestoase(Emys europaea).